Miros de toamna
Ajungeam rareori toamna la mine in sat, pe Somes, fiind plecat la scoala, la Arad, dar imi amintesc intoarcerea din acel an; murea bunica si doua zile imi repetase numele, asa ca au trimis dupa mine.
Tacutii
Mă bătea, oarecum timid, gândul de a face curăţenie prin lista mea, deoarece nu interactionez cu mulţi dintre prietenii de aici. Ceea ce mă oprea să fac acest lucru erau anumite mesaje pe care le-am primit, de la oameni total necunoscuti, mesaje prin care eram încurajată să scriu mai des, să postez fotografii cât mai multe. Habar nu aveam că acei oameni mă urmăresc pentru că niciodată nu apreciau, ba chiar tăceau.
Biografiile se scriu cu cearcane
Sunt atat de norocoasa sa intalnesc in calea mea oameni frumosi si talentati. Oana Bucur este unul dintre ei. Am…
Din sufletul de copil al unui „om mare”
– Unde-mi sunt visele de copil?
– Le-a luat timpul …
– De ce le-a luat? De ce mi le-a luat? Cu ce drept?
– Așa e el, timpul … e crud, e nemilos, nu stă în loc pentru nimeni.
Despre justificari
Mi-am amintit de o parabola. Despre ce poate naşte ignoranţa, ipocrizia, despre diversitatea justificarilor … Despre cum se pot ascunde unii chiar sub mantia spiritualitatii speculand la infinit. Despre manipulare si rea-credinta.
Servicii de baby-sitting
Aveti copii? Vreti sa petreceti o seara linistita? Ar trebui sa angajati o, un … baby sitter. Stiu eu unii foarte buni. Baby-sitting-ul ar trebui sa fie in nomenclatorul de meserii (este oare?!) dar sa scrie in dreptul acestei ocupatii: interzis pentru Natalie Ester (actrita a Teatrului Evreiesc), iubitul ei si prietenul Slava! De ce? Urmariti randurile de mai jos:
In parc
Dupa amiaza. Parc. El, un tip misto, cu freza intr-o parte, casca, genunchiere, cotiere, bicla faina, 6 ani.
Ea, o tipa bine, fara freza, fara casca dar accesorizata cu pufuleti, suc, creta, servetele uscate si umede, ochelari de vedere si zambet bland de bunica, 60 de ani.
Scrisoare catre tata
Scrisoare catre tata Poate ca e doar o campanie publicitara chiar daca Lucian Mandruta insista ca nu e. Cred ca…
Scrisoare catre fiul meu
V-am mai spus, cred, ca eu ii sunt recunoscatoare lui Mark Zukerberg pentru Facebook. Si nu pentru ca n-as fi avut ce face cu timpul meu ci pentru ca pot tine legatura mai strans cu prieteni si fosti colegi aflati mai peste tot in lumea asta larga si pentru ca datorita lui am avut bucuria sa descopar oameni minunati pe care nu cred ca as fi avut altfel ocazia sa-i cunosc.
Cand prostia emite „axiome”
De cand si-a schimbat „mutra”, Facebook te face – uneori fara sa vrei si fara sa te intereseze neaparat – martor al unor comentarii la care nu poti ramane indiferent.
Un domn (sa-i zicem asa) a postat urmatorul status:
„Un lector universitar, care s-a imbracat ca o curva, incearca intr-un mod patetic sa transmita un mesaj care sa spuna ca femeile sunt „agresate” default de catre barbati. pai ma p***, te-au invitat la cafele, fluierat si „agresat” pentru ca aratai ca o curva! Nu toate femeile sunt fluierate de barbati pe strada, ci doar acelea care atat reusesc sa transmita ca merita.”