Intr-o zi, vom iesi din case cu parul mai lung si mai alb.
Cu mainile si casele curate dar imbracati tot cu hainele cele vechi.
Cu frica, dar si cu un chef imens de-a fi afara, de-a fi printre oameni.
Speriati, dar dornici sa ne reintalnim prietenii, cunoscutii dar si sa intalnim oameni noi.
Intr-o zi, dupa ce poate am invatat cate ceva din experienta asta …
Vom reusi sa iesim afara cu buzunarele goale si camarile pline.
Vom fi invatat sa facem paine si pizza si, mai ales!, vom fi invatat sa nu mai irosim mancarea.
Vom fi invatat ca un medic sau o asistenta trebuie sa fie aplaudati mai mult decat un jucator de fotbal.
Si ca munca unui profesor bun nu poate inlocui un ecran.
Si ca mastile cusute de noi, uneori, sunt mai importante decat ultimul racnet al modei.
Vom fi invatat ca tehnologia este foarte importanta, atunci cand este bine folosita,
dar poate fi daunatoare daca cineva doreste sa o foloseasca pentru scopuri rele.
Si ne vom aminti ca nu este esential sa te urci in masina si sa iesi fara sa stii unde,
dar este extrem de important sa dorim sa iesim cu mai mult chef de a fi impreuna.
Hai sa intelegem ca viata este buna pentru ca suntem in viata.
Si hai sa invatam sa respectam cateva reguli de baza ale coexistentei noastre.
Si sa acceptam ca suntem picaturi ale aceluiasi ocean.
Si ca iesim din anumite situatii doar impreuna.
Si hai sa invatam sa ascultam respiratia celor de langa noi.
Si sa privim cu curaj viata in ochi pentru a-i putea proteja.
Poate ca asa a trebuit sa fie ca sa intelegem toate cele de mai sus.
Sau poate nu. Poate ca nu ne vom alege cu nimic din toata zbaterea asta.
Dar in aceasta dimineata, in aceasta zi de primavara,
Vreau sa cred ca totul va fi posibil.