Cinci minute

„Cinci minute de pauză

1. Îmi spunea cineva cîndva că nu înțelege de ce salvez și pun deoparte muzici albe pentru zile negre, că nu are rost să reasculți ceva, tot timpul apar muzici noi.
Și aud tot mai des în ultima vreme oameni care fug de frumusețe ca dragul de lămîie, atunci când aceasta li se pare tristă. Mai mult, sunt tot mai mulți care consideră că orice formă de frumos trebuie tratată cu ironie sau cu superioritatea celui care nu are astfel de vulnerabilități. Sau dacă apreciază ceva frumos, îi spun super sau cool.

2. Într-o lume plină de lupte și cauze, de alergare în stînga, dreapta sau centru, apoi mixaje între ele, salvarea lumii pare că depinde de tine. Cel puțin așa ți se transmite. Dar pe același principiu cu muzica, aștept să-mi spună cineva ”Dar de ce să salvezi lumea? Doar tot timpul apar lumi noi.”
Nu. Salvarea lumii nu depinde de tine. Nu dacă ești obosit. Nu dacă nu mai știi să te oprești locului odată, că nu te mai pot urmări! Salvarea lumii nu, salvarea luminii, da. Dacă nu ajuți frumosul să reziste, degeaba reziști tu, lumea va fi salvată doar în Word. Fără salvarea lumii din tine, lumea de afară va fi ca un oraș de case cu zăbrelele trase la Windows. Așa că oprește-te mai des la un slow-food și ia-ți măcar dimineața o coffee-to-stay.

Trei. Doar atunci cînd te oprești să respiri poți capta frumusețea, sub orice formă s-ar ascunde ea. Și doar dacă o dai mai departe o poți păstra aproape. Că dacă nu inspiri, expiri.
În viteză, toate pe lîngă care treci se văd mișcate, inima nu are stabilizator de imagine. Iar oamenii din oglinda retrovisare sunt mai departe decît par.
Viața nu înseamnă fast. Înseamnă doar forward.

4. A fi tu însuți e provocarea maximă, atunci cînd ești învățat de mic că trebuie să ajungi cineva. Nu tu, cineva. Cum am mai spus, toți oamenii mari au fost cîndva copii, vorba micului prins, dar puțini au ajuns originali. Într-o lume focusată tot mai mult pe ipocrizie, pe fake și cosmetism, în care dacă nu eşti într-un anume fel musai să te prefaci că eşti, şi nu mă refer doar la lumea politică, despre care Sartre ar putea lejer să scoată o continuare la clasica lui Greață, ci la acest imens și universal selfie în mișcare înainte de click,

we forgot to be kind.(5)” – Liviu Balint

Comentati?