Despre Dumnezeu

„Despre Dumnezeu poți spune orice.

Numai că nu există poți să o spui mai ușor dintr-un BMW model nou, din fața unei sticle de whiskey bun, din spatele unei femei bune care trece, de pe o canapea confortabilă.

Am ajuns în ultima perioadă zilnic la Institutul Fundeni. Cu prietenul ăsta al meu.

Cu prietenul ăsta al meu din copilărie am făcut o mulțime. Am prins pești și broaște. Și fete. Am cules toporași primăvara, prune vara și fete, când ne era norocul. Este primul care a căzut dintre noi. Altfel poate nu ajungeam vreodată la Fundeni.

Ajunsesem joi cu câteva zeci de minute înainte de ora de vizită așa că aveam mai mult timp să observ lucruri și oameni. Îmi atrăsese atenția contrastul dintre modernul absolut al secțiilor Chirurgie și Terapie Intensivă identice celor din filmele de pe HBO și arhaismul icoanelor cu sfinți prezente pretutindeni, coridoare și saloane. La Institutul Fundeni s-au întâmplat de-a lungul anilor atâtea minuni și au loc zilnic atâtea drame, încât nimeni nu își permite să nu creadă în Dumnezeu.

Ușa automată de la Secția Terapie Intensivă s-a deschis și un medic înalt, uscătiv, cu un aer îngrijorat i-a cerut bodyguardului de lângă ușă să cheme din curte o anumită familie. A așteptat acolo până au venit: două femei și un bărbat. Le-a vorbit câteva minute apoi s-a retras în spatele impenetrabilelor uși cu cod de acces. Cei trei au rămas nemișcați câteva secunde apoi fără nici un semnal, la o comandă nevăzută, s-au așezat în genunchi acolo pe coridor și cu mâinile împreunate au început să se roage cu voce scăzută. Am remarcat că erau catolici și erau maghiari. Și încă ceva neinsemnat: erau țigani.

După câteva minute ușa s-a deschis din nou și pe un pat mobil a fost scos corpul unui tânăr care părea a fi în comă. Pe fețele celor trei curgeau lacrimi și parcă nu le venea să creadă.

Sâmbătă ne-am întâlnit din nou. I-am întrebat de bolnavul lor. Una dintre femei mi-a spus că e fratele lor mai mic; 19 ani. Nu a fost bolnav niciodată. Cu o săptămână înainte i s-a făcut rău. Medicii de la Târgu Mureș l-au ținut o săptămână să vadă ce are. L- au trimis Joi cu elicopterul la Fundeni. Când îi văzusem eu doctorul le-a spus că dacă până Sâmbătă nu apare un donator de ficat îl vor pierde. Două zile. Au vrut să doneze unul dintre ei. Doi nu aveau grupă compatibilă. Unul nu era suficient pentru că tânărul avea 1,90 și o sută de kilograme și ar fi avut nevoie de 900 g de organ.

La Spitalul Fundeni nimeni nu își permite să nu creadă în Dumnezeu.
Joi seara a „apărut” un donator. În Vinerea Mare s-a făcut transplantarea.

Ce e cu toată povestea asta? O poveste oarecare pentru noi cei care ne plimbăm într-o mașină frumoasă, bem un whiskey bun, urmărim cu privirea mai de departe sau mai de aproape, câte o femeie frumoasă. Pentru cei de la Fundeni, o altă minune.

Hristos a înviat! Ce ar fi așa greu de crezut? S-a întâmplat exact la două zile după ce, la Institutul Fundeni, a înviat din morți un țigan din Covasna.” – Emilian Eli Pintea

Comentati?