Cu și despre oameni

„Frânturi din farfuria asta numită viață… cu și despre oameni.

Lecția despre ipocrizie și falsitate am învățat-o de mică. Bătrânul meu a avut grijă să mă expună la cât mai multe situații de viață. Să le observ, să trec prin ele, să le înțeleg și mai ales să învăț să le gestionez… credea că altfel n-am șanse să devin un om sănătos și cinstit.

M-a învățat ce înseamnă și cât de valoroase sunt cinstea, onestitatea și dreptatea, și am încercat sa fiu cel mai bun învățăcel… mai ales că micile lui minciuni dezamăgeau cel mai tare.

Așa că… le dezvolt azi în situații de viață. Din viața mea de până la#myperfect38, care, studiați la lupă, n-ar fi deloc perfecți, da’ mie mi-a plăcut tot timpul să văd tabloul întreg, mai greu să te bucuri de bucățele, ca și când tu te-ai bucura de frânturi de cărți, pixeli din imagini, hârtie igienică fără toaletă.

Azi, pentru că a mai trecut agitația și frevoarea unora, o să vă povestesc părerea mea despre rasa umană, toleranță și acceptare.

Ca tot omu’ care se respectă o sa încep cu ultimele, recunoscând deschis că nu știu ce-nseamnă toleranța. Nu sunt un om tolerant, nici nu am intentionat vreodată, nici nu-mi propun să fiu. Am învățat că toleranța, ca și mila, dor. Ca să fiu tolerantă, sau ca să-mi fie milă, trebuie, fără dubiu, să mă consider superioară celui față de care le manifest. Lucru ușor de atins dacă te uiți că’s mai înaltă, că poate câștig mai mult, sau alte mărunțișuri. Da’ astea nu mă ajută deloc. Superioritatea trebuie să vină din ce sunt, și eu chiar sunt zilnic încercarea de a deveni un om mai bun. Atât și nimic mai mult.

Deci omule drag, stai liniștit. Nu te tolerez, nu mi-e milă de tine, și nici nu te accept. Te iau așa cum ești și o să pretind la fel de mult de la tine. O să-ți dau la nevoie și ultimul ban din buzunar, o să-ți fac cadouri doar pentru că e joi și pentru că mi-e drag, dar nu o să-ți ofer niciodată lucruri când și dacă mi le ceri, dacă eu nu voi crede că le și meriți. Nu o să aștept niciodată mulțumescul tău și nici n-o să mă simt vreodată datoare pentru că ai ales, sau ai acceptat să mă ajuți. Ajutorul sau susținerea punctuală ar trebui să degreveze omul de greutăți, nu să-l încarce cu altele. Cel puțin eu așa gândesc.

Tot din copilarie am înțeles lecția despre puterea dată de bani, expunere, poziție socială. Extrem de amestecată și de anevoiasă lecție, dar acum, nu pot decât să fiu mândră de ea.

Eram și încă mai sunt pentru unii “araboaica”. Se raportau, și încă o mai fac, extrem de variat. Eu eram și încă sunt altfel. Unii mă țin aproape și-mi caută prietenia pe baza avantajelor, banilor și relatiilor (just că în copilarie se raportau la o ciocolată toblerone, un mănunchi de banane și o plimbare cu mercedesul), altora le stăteam în coastă fix din aceleasi motive. La fel e și acum. Habar nu am de ce omit oamenii să facă o evaluare corectă a celorlalți oameni, a situațiilor, a avantajelor care de multe ori devin dezavantaje.

Revenind ușor mai brusc (că tre’ să mai fac și altceva totuși), firește că am prieteni, cunoștințe, amici de conjunctură și mai e o categorie proaspată: prietenii din online (fie că e fb, instagram, twitter etc.). Pe unii îi iubesc sau îi îndrăgesc tare mult și ar lăsa un gol imens dacă ar dispărea mâine, sau dacă n-ar mai fi cine sunt.

Mi-am depășit condiția de pudibonderie și reacția la înjurături de dragul unora, am râs cu lacrimi, am plâns cu zâmbet, am întins câte o mână de ajutor când am putut și am învățat să primesc sfaturi și mai ales să le accept sprijinul chiar și când nu-l solicit, dar am nevoie de el. Învăț să am grijă de mine și mai ales cum, râd cu tot sufletul, am învățat să ascult cu toate canalele deschise, să simt și să mă bucur de frumos. Dacă oamenii aștia nu ar avea caracterul, și deschiderea, și inteligența emoțională de a fi exact așa cum sunt, doar atunci nu mi-ar fi prieteni, dar tot nu mi-ar păsa de cum sau mai ales ce aleg ei în spațiul lor intim (unde spațiu intim înseamnă viața lor personală, partener de viață, opțiuni, păreri etc.).

Cum să le limitez eu manifestările sau sentimentele? Cine să fiu și ce drepturi să-mi arog să fac asta? Eu sunt judecată că nu ies din adidași, pe care am grijă să-i pot asorta sau nu, la orice, și tot în ei mă încalț. Am fost la evenimente unde am purtat crinoline, fascinata de Chirița la Iași. Oameni buni, dacă eu mă îmbrac cum simt și cum îmi bucur sufletul și confortul, sigur și cei care vă scot vouă ochii pe stradă, fac fix același lucru. Voi ăștia înghesuiți în colț de preconcepții și de stupida idee că aveți dreptul să judecați pe unul sau pe altul, fără să fiți vreodată în papucii lor… de voi nu-mi place și asta-i tare trist.

Să-ți umpli ziua și toate momentele ei cu grija mea, sau a altuia. Să nu existe nimic în viața ta, care să te facă să pui mâna pe telefon și să suni sau să scrii despre ce te bucură, să uiți să-l întrebi pe celalalt cum îi e, pentru că ești prea ocupat să-l aglomerezi cu povești, scenarii și informații în care doar răutatea și minciuna îți aparțin ca notă personală… cam trist!

Nici statutul social, nici expunerea, nici sau mai ales cultura, nu ne permit să emitem judecăți asupra celorlalți! Putem să avem păreri sau nu, dar judecăți? Am vreo dependență? Tehnic, aș raspunde rapid: nu! Nu am încercat nici alcool, nici iarba, nici altele asemenea. Dar am dependențele mele: de cola, de țigări, de ciocolată, de oameni și de frumos. Nu sunt drogată, dar sunt dependentă și asta nu mă face mai bună, și nici nu mă poziționează mai sus decât unul a cărui dependență e iarba necosită, alcoolul sau te miri ce altceva. De ce? Pentru că este treaba mea ce aleg pentru mine și este treaba lui ce alege pentru el.

Nu încurajez și de multe ori nici nu îmi împart subiectul viciilor nocive cu alții. Aia e cu*vă? Nu, nu e! Face ce își dorește, cât timp îi va face plăcere să o facă. Nu mai fi atât de generos cu aprecierile aduse la adresa altora, în absența lor, când aproape niciodată nu vorbești despre tine. TU educă-te pe tine, și educă-ți urmașii să nu fie slabi. Amprentează-le lor liberul arbitru și definițiile de bun și rău, pentru că după… oricum nu le poți fi paznic, poți doar să speri și să ai încredere că ai crescut oameni buni. Cu voia Bătrânului, mai buni decat tine. Mai buni decât mine.

Ignoranța doare, în primul rând pe tine (chiar daca pe termen mai lung) și îi doare și pe subiecții tăi (cu efect imediat). Încearcă să nu fii vehement, să nu judeci și mai ales să nu urăști ce nu poți înțelege. Asigură-te că ai toate datele, că ai citit, ai vizionat, te-ai informat și mai ales că ai înțeles înainte de a deschide gura, sau de a posta gândurile spre distribuire în masă.

Arăți cu degetul, da’ nu te jenezi să manipulezi. Urăști turmele, da’ îți place să le conduci și să fii tu dirijorul, maestrul de ceremonii și formatorul de opinie, sau măcar să te evidențiezi puțin. Îți urăști șefii, da’ tu nu ești iubit nici de colegi din cauza acceselor de superioritate izvorâte tocmai din frustrările care, adesea, te sufocă. Îți displace să fii bârfit, da’ nu costă nimic dacă o faci tu. Râzi de grași, da’ ferea de ăla care se gândește că nici tu nu ești tocmai slăbuț.

Te creionezi scurt ca ești natural, politicos, corect și decent, îți atrag atenția când nu ești și atunci devin omul negru. Nu, n-o spui niciodată în față așa cum o pretinzi, dar dacă revin și îți reclam, sau doar te îndemn să-mi repeți în față discursurile ținute cu aplomb și trepădarea orală manifestată în varii ocazii despre mine sau despre alții. Îmi ceri înțelegere și bunătate… parcă nici n-ai vrut, nici n-a fost cu intenție și parcă nici nu-i așa grav.

Normalitatea ta nu-i și a mea. Și de fapt… care-i normalitatea ta și ce formator ți-a impus-o?

Asta e lecția mea, și e și lecția voastră despre ipocrizie. Întelegeți ce și cum puteți. Rumegați încet, luați cu apă și povestiți-mi după despre drepturile, calitățile și dorințele voastre. S-ar putea să nu-mi pese oricum mai mult decât îmi pasă azi. Nu am nici voință, nici dorință și nici pretenția să schimb mentalități, da’ măcar o să știți cum să vă raportați la mine și cum să vă construiți discursul. Convingători… mai greu să fiți.

Am învățat 38 de ani despre ce e bun sau rău, potrivit sau nepotrivit, moral sau imoral pentru mine și am învățat să nu tac când am ceva de spus, dar și să nu vorbesc când de fapt n-am ce spune. Încă învăț. N-ar strica să vă gândiți măcar o secundă că nici voi nu le știți pe toate.

Prietenia nu se găsește, se crește. Nici nu se cumpără, se câștigă. Nu obosește, fortifică. Nu păgubește, adaugă. Nu îngrădește, nu limitează și nu impune. Pentru toate celelalte… s-a inventat mastercard.

Nu mai am timp să recitesc. Mă duc să trag dintr-o țigară până ajunge uberul să mă ducă să mă văd cu oameni dragi. Acolo mi-e bine. Sper că și ție.
Să ne fie seara de poveste! La fel și ție!” – Jamilla Azazi

Comentati?