Accidentul

Accidentul
de Liviu Balint

Prima oară când s-a întâmplat era lângă vechiul magazin universal din oraș. Mașina a venit cu viteză și l-a azvârlit câțiva metri în aer pe nefericitul care încercase să traverseze. Mult timp mi-a răsunat în cap izbitura corpului cu asfaltul. Cât timp am stat să fumez o țigară ca să-mi revin, ambulanța a ajuns, l-a luat și l-a dus. Am căutat a doua zi în ziare și online amănunte, să văd dacă nu cumva, prin minune, a supraviețuit. N-am găsit nimic și după o vreme nu m-am mai gândit la asta.

A doua oară a fost pe strada unde mergeam adesea să-mi beau cafeaua. E o porțiune unde drumul face o curbă și trebuie să fii atent la mașini. Omul nu a știut asta. Și a fost luat din plin și aruncat pe marginea drumului. Am văzut că mașina s-a oprit și cineva suna la salvare și am fugit de acolo. Am vrut să aflu ce s-a ales de omul acela, dar a doua zi nu am găsit nimic legat de accident, doar ceva despre un incendiu fără victime și o sinucidere cu.

A mai trecut un timp. Tocmai mă pregăteam să trec strada, regulamentar, pe trecerea de lângă intrarea în fostul muzeu. Am auzit mașina. Nu dădea semne că ar încetini. M-am oprit. Cel din fața mea nu. L-a izbit în plin, l-a aruncat pe asfalt. Șoferul a frânat apoi, s-a dat jos și încerca să-l ridice, inutil, o altă mașină s-a oprit, au sunat după ambulanță. Am auzit-o sosind după ce mă îndepărtasem de acolo, oricum nu mai era nimic de făcut și oamenii deja se adunaseră în jur. De data asta am sunat, a doua zi, să aflu ce s-a întâmplat cu omul. Nu știa nimeni despre ce accident vorbesc. Pe strada aia, mi se spusese de la poliție, nu avusese loc niciun accident. Am sunat la spital, nu fusese adusă nicio victimă. M-am dus la locul accidentului, nicio urmă de frână pe asfalt.

Pe urmă mi s-a întâmplat tot mai des. Era suficient să cobor după țigări sau să ies la o cafea undeva și cineva era izbit în plin. De la o vreme nici nu mai tresăream, încercam doar să ghicesc cine va fi victima. Nu reușeam niciodată.

Acum pornesc fiecare nouă zi trăgând după mine un cor de scrâșnete de roți și zgomot de tablă izbindu-se, văd lumea din fața mea cum se oprește și se îndreaptă îngrozită spre locul pe lângă care tocmai am trecut și eu nici măcar nu mai întorc privirea. Doar îmi văd de ale mele, îmi fac planuri de viitor și aștept să mă trezesc din ţara asta a mea.

Comentati?