Zbor
„Life begins at the end of your comfort zone sună foarte bine în teorie şi ne tot dăm viteji, însă ajungem să repetăm cu oamenii dragi aceleaşi gesturi şi conversații.
Ne plimbăm pe aceleaşi străzi cu nume de oraşe de peste mări şi țări, fotografiem aceleaşi case de pe timpuri şi aceleaşi maşini care dau bine pe insta, trecem prin aceleaşi locuri în care lumina cade bine şi în care putem spune o poveste, intrăm în aceleaşi cafenele, ne aşezăm la aceeaşi masă, urcăm pe aceleaşi acoperişuri şi trimitem aceleaşi fotografii cu răsărituri sincronizate perfect. Poveşti de familie, expresii haioase, roadtripuri colorate. Ştim deja zâmbetele şi încruntările, reacțiile aduse de un pian turcoaz, un apus de la etajul 18, o fetiță care găseşte curcubeul într-un ținut îndepărtat, o pățanie de Crăciun. E totul safe. O fericire calculată.
Zilele trecute, tot punând întrebări despre baloanele cu aer cald, am aflat că se poate zbura în 2 feluri.
Există un zbor ancorat în care balonul se înalță la mică înălțime şi coboară în acelaşi loc, experiența fiind asemănătoare pentru toți cei care aleg sa parcurgă acei câțiva metri. Al doilea tip de zbor este mai imprevizibil şi presupune o călătorie în toată regula, balonul se înalță fără să se ştie traseul exact, condițiile se schimbă în funcție de surprizele din aer şi nu se ştie niciodată locul fix în care va ateriza.
Presupun că aşa e şi cu prieteniile. Putem doar să sperăm că cei pe care-i transformăm în personajele unei poveşti repetate nu se vor simți luați un pic… în balon. Sau că vor avea cât mai mult timp senzația că sunt într-o călătorie grozavă.
Şi că la rândul nostru vom avea cât mai multe zboruri lungi, imprevizibile, cu experiențe noi, necalculate, nu zboruri ancorate în poveşti deja spuse.” – Ana Piuaru