Cine “hraneste” celulele canceroase

Vom vedea impreuna in randurile care urmeaza ce anume din ce mancam „hraneste” celulele canceroase. Asadar:
a. Zaharul – Eliminand din alimentatie zaharul, se elimina, astfel, una din cele mai importante surse de hrana a celulelor canceroase. Inlocuitorii de zahar, indulcitorii sintetici cum ar fi zaharina, sau alte produse (Nutrasweet, Equal, Spoonful, etc.), sunt si mai rai; acestia au ca baza aspartamul (E 951), o substanta chimica daunatoare. Un inlocuitor natural al zaharului ar fi mierea de albine si melasa, dar in cantitati moderate. Sarea de bucatarie contine adaosuri chimice pentru a avea culoarea alba. Alternativa ar fi sarea de mare.

b. Laptele si produsele din lapte – Laptele favorizeaza productia de mucus in corp, in special la nivelul tractului gastrointestinal. Cancerul este hranit de acest mucus. Renuntand la lapte si produsele derivate, precum si la consumul de lapte de soia, celulele canceroase „mor” de foame.

c. Ph acid – Celulele canceroase „infloresc” in mediu acid. O alimentatie preponderant carnivora induce un ph acid in corp, si ar fi mai bine sa se consume peste si pasare in cantitati mici, decat carne de vita sau porc. Carnea mai poate contine substante administrate animalelor: antibiotice, hormoni de crestere si paraziti, ce dauneaza, in special persoanelor ce au deja cancer.

d. O dieta bazata 80% pe legume proaspete consumate ca atare sau sub forma de suc, grau integral, seminte, nuci si fructe schimba ph-ul corpului in alcalin. 20% din alimentatie poate fi din alimente gatite, inclusiv fasole boabe. Sucurile proaspete din legume asigura necesarul de enzime digestive, usor absorbabile, care ajung la nivel celular in 15 minute de la consumare, si care hranesc si favorizeaza cresterea de celule sanatoase. Este bine sa se consume sucuri proaspete de 2-3 ori pe zi. Enzimele sunt distruse la 40 grade Celsius.

e. Evitati cafeaua, ceaiul negru ce pot contine cantitati mari de cofeina. Ceaiul verde este o alternativa foarte buna, avand si proprietati anti-cancerigene. Cea mai buna bautura este APA purificata sau filtrata, eliminandu-i-se astfel toxinele sau metalele grele. Apa distilata este acida, deci evitati-o!

Proteinele din carne sunt dificil de digerat si necesita o cantitate mare de enzime digestive. Carnea nedigerata ramane in interiorul intestinului, intra in putrefactie, si creste astfel cantitatea de reziduuri toxice din corp. Celulele canceroase sunt acoperite de un perete gros de proteine. Renuntarea la carne sau reducerea ei in alimentatie duce la eliberarea de cantitati din ce in ce mai mari de enzime; acestea ataca proteinele din peretele celular si permit astfel, celulelor specializate sa distruga aceste celule canceroase.

Unele suplimente nutritive ajuta la intarirea sistemului imunitar, cum ar fi: IP6 (vitamina B9, continuta de taratele de grau, seminte, nuci). Alte suplimente cum ar fi vitamina E produc apoptoza sau moartea programata a celulelor, metoda naturala a corpului de a scapa de celulele bolnave, nedorite si inutile.

Celulele canceroase nu se pot dezvolta in prezenta oxigenului. Facand exercitii fizice si de respiratie, zilnic, oxigenul patrunde adanc, la nivel celular. Terapia cu oxigen este foarte importanta pentru distrugerea celulelor canceroase.

ATENTIE
1. Nu introduceti recipiente de plastic in cuptorul cu microunde.
2. Nu congelati apa
3. Nu puneti in microunde recipiente cu capace de plastic. Dioxina este o substanta ce provoaca cancer, in special la sani. Este extrem de toxica pentru celulele corpului. Dioxina este eliberata din plasticul sticlelor cu apa introduse la congelator.

Recent Dr.Edward Fujimoto, manager al programului de sanatate din cadrul Castle Hospital, a vorbit in cadrul unei emisiuni TV, despre pericolele care pandesc sanatatea. A vorbit despre dioxina si raul pe care il poate face. Evitati sa incalziti mancarea la coptorul cu microunde in vase de plastic. Este vorba, mai ales de mancarea ce contine grasime. Profesorul a spus ca in combinatia dintre grasime, temperaturi mari si plastic, acesta elibereaza in mancare dioxina, care ajunge in cele din urma in celulele noastre. A recomandat in schimb, folosirea de vase de sticla sau ceramica pentru a incalzi mancarea. Se obtin aceleasi rezultate, dar fara dioxina. Hartia nu e daunatoare, dar nu se stie ce mai contine ea. Profesorul a amintit ca multe fast food-uri au renuntat la recipienti din spuma poliuretanica, folosind hartia. Aparitia dioxinei a fost motivul. S-a subliniat ca acelasi efect negativ il are si acoperirea vaselor cu capace de plastic in vederea gatirii mancarii in cuptorul cu microunde. Este indicat folosirea unui servet de hartie.

15 comentarii pe “Cine “hraneste” celulele canceroase

  1. Citind acest articol mi-am pus intrebarea: daca nu mananc nimic, celulele canceroase cu ce se granesc? Exista posibilitatea sa moara de foame si sa dispara/sa se manance intre ele?

    1. Foarte frumos spus , este si aceasta o solutie , numai ca trebuie sa o pui in aplicare . Succes.

  2. Comentariul lui xyz mi-a atras atentia asupra articolului.
    L-am citit cu atentie si am avut o revelatie: eu sunt MORT! Demult! Nu inteleg de ce oamenii nu murmura cand trec pe langa ei „Dead man walking”!
    Sa luam pe rand fiecare mare greseala 🙂

    a. Zaharul. Am aici in birou un minibar care contine in permanenta un borcan de Nutella, cateva batoane de ciocolata si un borcan cu dulceata de coaja de portocale pe langa nelipsita sticla de Coca-cola. nuff said! 😀

    b. Laptele. Lapte beau rar si numai atunci cand mananc clatite la muicul dejun. Numai lapte de capra proaspat.

    c. Ph acid. Carnea reprezinta cam 85-90% din alimentatia mea. Carne de porc mananc arareori (5-6 ori pe an). Pui mananc ceva mai des dar baza este carnea de vita, miel, capra, curcan, rata, gasca etc.

    d. Legume proaspete mananc sub forma de salata… ca altfel nu merge friptura. Sucuri din fructe beau constant ca … ca grapefruit gasesc peste tot. NU consum cereale. Paine putina ca sa am loc in burta pentru mai multa friptura… hahahaha.

    e. Cafea. Beau dimineata (adica pe la 12 cand fac ochi) o coffee frappe si asta e tot.
    APA NU BEAU NICIODATA! N-am mai baut apa chioara de peste 20 de ani. Si doctoriile le iau cu Coca-cola! Apa e pentru SPALAT!

    f. Exercitii de respiratie fac zilnic… dormind pana la pranz. 😛

    Eu nu congelez apa… o congeleaza altii. Cuburile de gheata din cafea banuiesc ca sunt din apa congelata. Dar eu cumpar doar cuburile de gheata si habar nu am din ce sunt facute! 😛

    La mine microwavele e rareori utilizat dar stiu ca sunt folosite vase speciale din sticla sau ceramica. Eu sunt obisnuit sa mananc mancare gatita proaspat la fiecare masa si nicidecum (re)incalzita. Nici macar la caini nu dau mancare reincalzita.

    Avand in vedere regimul meu alimentar eu sunt MORT. Asta e! 😀

    Si asta mi-aduce aminte de un banc:

    Un tip se duce la doctor si il intreaba:
    – Domnu’ doctor daca ma las de fumat, de baut, de droguri, de femei, de pierdut noptile la poker, de dulciuri, de carne, o sa am o viata lunga?
    – Nu stiu daca o sa ai o viata lunga dar sigur o sa ti se para foarte lunga…

    😀

  3. am pus aceasta intrebare deoarece am aflat de unele persoane care pe o perioada de 40 de zile nu au mancat nimic ci au baut doar apa.miraculos cancerul a disparut…lucru care mie personal mi se pare imposibil.exista vreo explicatie logica sau sunt bancuri?

  4. IMHO astea sunt legende, povesti, bancuri etc.
    Definitia cea mai scurta a cancerului este urmatoarea: Inmultirea dezordonata, haotica si foarte rapida a unor celule ca urmare a unei mutatii la nivelul ADN-ului. Asadar nu exista nici o explicatie logica pentru ca prin infometare cancerul sa dispara. Eventual ar putea fi incetinita multiplicarea dar nimic mai mult. Cel mai important hint ca astea sunt povesti este cifra 40. De ce nu dispare cancerul in 35 de zile, sau in 50 de zile?! De ce fix in 40 de zile?! Asta pentru ca cifra 40 este una speciala. Dar nu pentru toti oamenii. Doar pentru persoanele religioase. Asadar un credincios cunoscand semnificatia cifrei 40 va crede ca este posibil sa scape de cancer prin infometare, astfel de persoane neavand nevoie de explicatii logice/stiintifice. Uite si un link pentru documentare:

    http://www.40day.com/40_in_the_bible.html

    Si ca orice om profund religios am sa (ma) inchei cu o rugaciune:

    Our Pasta, who “Arghh” in heaven, Swallowed be thy shame. Thy Midgit come. Thy Sauce be yum, On top some grated Parmesan. Give us this day our garlic bread. And give us our cutlasses, As we swashbuckle, splice the main-brace and cuss. And lead us into temptation, But deliver us some Pizza. For thine are Meatballs, and the beer, and the strippers, for ever and ever.

    RAmen.
    😀

  5. ti-am inteles punctul de vedere si e interesant,dar ce parere ai despre dr. Stelian Fulga?da un search pe google si zi’mi ce crezi.

    1. Back online!
      Am guglait si nu inteleg de ce-i spui doctor?! Tipul e boxer!!!!! N-am gasit nicaieri nimic despre f’o scoala de medicina pe care ar fi absolvit-o. IMHO individul e un escroc absolut.
      Just my 2 cents!

  6. el propune o cura de dezintoxicare a organismului cu apa distilata + niste uleiuri,metoda care l’ar fi vindecat de cancer la pancreas in faza finala.eu cer sfaturi aici nu din plictiseala,intreb deoarece ma gandesc sa o tin,vreau sa incec orice pana la a ajunge sa pun bisturiul pe piele (cancer mamar)

    1. Imi pare foarte rau sa aflu ca exista o cauza directa pentru interesul tau fata de opiniile mele.
      Am citit pe net ca boxerul-vraci s-ar fi vindecat de cancer pancreatic. Parerea mea e ca minte. Ori a avut diagnosticul pus gresit ori si-a facut rost intentionat de un diagnostic de cancer pancreatic fara sa fie bolnav. In sprijinul primei variante vine moartea actorului Serban Ionescu caruia in Ro i s-a pus un diagnostic gresit desi a fost consultat de cei mai buni doctori available. Tot la capitolul cancer pancreatic trebuie amintit si Steve Jobs. Ei bine, Steve Jobs era vegetarian si nu avea corpul plin de chestii toxice. I s-a descoperit cancerul intr-un stadiu incipient/operabil. A preferat insa „medicina” alternativa. Si evident la banii lui a beneficiat de cei mai grozavi vraci (tibetani) posibil. Si tratamentul s-a terminat prost dupa cum stim. Culmea este ca cel care i-a scris biografia a dat publicitatii un pasaj in care chiar Steve Jobs spunea ca regreta ca nu s-a operat.

      Despre tratamentul cu apa distilata si uleiuri.
      Apa distilata e de fapt apa chioara. H2O! Atat! Singurul efect terapeutic posibil este cel de hidratare. E drept insa ca apa distilata suna cool/misterios/stiintific pentru ignoranti. Cu dezintoxicarea vraciul-boxer impusca doi iepuri dintr-o data. 1. Citind destul de des presa online din Ro am observat o abundenta de articole despre alimentatie si despre toxicitatea diverselor alimente pentru a convinge populatia sa consume produse romanesti de proasta calitate. Asta inseamna ca exista deja in constiinta maselor ideea ca trupul este plin de toxine si deci e normal sa fie detoxificat. 2. Intr-o postare anterioara am facut legatura intre cura de 40 de zile si religie. Detoxificarea face parte din aceeasi categorie. Credinciosii/biserica numesc detoxificarea post. Religia/biserica/posturile exista de asemenea in constiinta maselor. Pe scurt, doua minciuni se confirma una pe alta pentru a fi servite drept adevaruri absolute.
      Despre uleiuri nu prea e nimic de spus. In cel mai bun caz pot sa contina substante anti-cancerigene. Repet, in cel mai bun caz! In mod normal sunt doar sarlatanisme.
      Frica de bisturiu o inteleg perfect. Am trecut prin asa ceva acum 11-12 ani. Dupa prima operatie frica mi-a disparut complet. Acum dupa 3 operatii sunt din nou pe lista pentru inca una. Si se pare ca sunt osandit sa fac o operatie la fiecare 3-4 ani. Ma gandesc sa-mi scot abonament sau sa cer discount pentru fidelitate. 🙂
      Dupa mine cel mai important lucru este sa nu cedezi psihic. Sa vrei sa traiesti, sa vrei sa invingi. Si din cand in cand sa-i spui femeii infasurate in negru sa-si bage coasa in „spate-jos”. Just for fun!

      Numai bine!

  7. Pingback: Alimentele care favorizează apariţia metastazelor |

Comentati?