Stiu ca daca ai un animal de companie sansele ca acesta sa moara inaintea ta sunt mari. Stiu ca pierderea este parte a procesului in alegerea deliberata de a-ti deschide inima spre cineva. Stiu toate acestea si stiu ca asta se intampla dar nu ma-ntrebati daca asta face vreo cat de mica diferenta.

In urma cu vreo 7 ani, cand calatoream mai mult, ne-am cumparat un Oltcit pentru a putea sa mergem oriunde vrem (in tara, desigur!) cu prietenul nostru necuvantator (desi il suspectez ca doar ne incearca rabdarea, si el de fapt poate vorbi!) Snoopy. Decizia a venit dupa ce, domnul in cauza, lasat ceva mai mult in masina singur, fiind la varsta la care nu avea stare (suspectandu-l dealtfel intotdeauna ca functioneaza cu baterii Duracell, atat de inepuizabil este necuvantatorul!), a facut in bancheta masinii nou-noute o gaura! A sapat pur si simplu in scaun!

Fiecare catel are zilele lui (la fel ca si oamenii) … unele bune, altele … ca acum cand este foarte cald si ei sunt obligati sa poarte blanita si scot o limba de-un cot pentru ca nu mai prididesc cu „behaitul” sa-si mai regleze temperatura … si daca sunt precum Snoopy al meu care iese afara doar de trei ori pe zi, si face economie la baut apa (bea doar cand aude ca i-am luat zgarda din cuier si asociaza cu ora de iesit afara), atunci chiar ar avea nevoie de „atentii” speciale.