Informal

Cand trebuie sa accepti sa ti se rupa inima

0 Views 11

Stiu ca daca ai un animal de companie sansele ca acesta sa moara inaintea ta sunt mari. Stiu ca pierderea este parte a procesului in alegerea deliberata de a-ti deschide inima spre cineva. Stiu toate acestea si stiu ca asta se intampla dar nu ma-ntrebati daca asta face vreo cat de mica diferenta.

Noi oamenii cautam apropierea animalelor. Cumparam, gasim, salvam caini, pisici, pasari … Le dam nume si revarsam asupra lor caracteristici umane. Le vorbim, ne jucam cu ei, ii hranim si ii rasfatam. Asa ca, daca suntem oameni decenti meritam sa avem un animal de companie.

snoopy

L-am rasfatat pe Snoopy toata viata lui, insa in ultimele zile am facut asta deliberat fara sa am cea mai vaga idee despre ce avea sa se intample … N-am putut controla faptul ca se stingea incet dar sigur, dar am putut sa fac (si sper ca am reusit) ca timpul ramas aici sa-i fie plin de dragoste pentru ca un lucru este cert: l-am iubit si il voi iubi.

Am sperat ca despartirea sa fie cat mai tarziu posibil. L-am alintat, l-am scarpinat in spatele urechilor (si numai cine are catel stie ce placere e asta pentru ei) si l-am tinut in brate cand nu se putea misca ori l-am ajutat sa urce scarile cand nu putea sa-si miste picioarele. Ne-am jucat cu el, ne-am plimbat prin toata tara impreuna, am stat la mare la hotel de doua stele pentru ca nu ne primea nimeni altcineva cu el, am invatat sa fac injectii doar pentru a-i mai reduce durerile. Sper ca toate astea l-au ajutat si i-au facut viata frumoasa si mai usoara spre final.

Ieri la ora 2:30 Snoopy a decis sa plece. Ne-am dus si i-am gasit un culcus intr-o poienita la munte, noi insa am ramas neconsolati. Drum bun, Snoopy!

(Duminica, 2 Iunie 2013)

11 comentarii pe “Cand trebuie sa accepti sa ti se rupa inima”

  1. Iulian Florea

    - Edit

    Reply

    Unii dintre noi iti intelegem ghiara din piept, de acum. Dar, ca de fiecare data cand o astfel de nenorocire i se intampla unui apropiat, nu suntem capabili a gasi cuvintele cele mai potrivite spre a ne exprima regretul. Eu am sa spun doar atat:
    Sunt convins ca a trait frumos toti cei 78 de ani ai sai ( sper sa nu gresesc; parca asa stiam eu sa fac socoteala: primul an se pune 1, apoi ceilalti se pun ca multiplii lui 7; deci, 1+11×7=78). Si, presupun ca a daruit celorlalti exact ceea ce si-ar fi dorit sa primeasca si din partea lor. Caci parca asa-l defineai:
    „Daaaa! Numai gura e de el! Daca-l auzi de dincolo de usa zici ca te mananca. In momentul in care s-a deschis usa, e un cersetor ordinar :)) de mangaieri si afectiuni de orice fel :))”

    1. Lucia Reich

      - Edit

      Reply

      Toti sunt la fel: 12*7. 84. Asa-l defineam. Urasc faptul ca o spun la trecut! Da, a trait frumos. Poate ca se putea mult mai bine. De fapt stiu sigur ca se putea mult mai bine: puteam sa iesim mai des la plimbari mai lungi in ultimii ani, puteam sa fi facut un efort mai mare si sa fi reusit planul cu casa pe pamant si poate ca ar fi fost si el mult mai fericit si mai putin stresat, consumat, obosit … Poate ca daca eram la casa nu se imbolnavea, pentru ca principala cauza ce i-a adus sfarsitul este faptul ca a dezvoltat o boala ce a aparut pe fondul unui stres urias: timp de sase luni am fost bombardati zi de zi (si nu exagerez deloc!) de anveloparea termica si de vecinii de sub noi care au folosit bormasina, pikamerele si alte cauzatoare de zgomote infernale ca si cand cu ele respirau!
      Si regret ca n-am apucat sa ajungem la mare anul asta …
      Iar acum nu simt decat ca a lasat in urma lui un gol urias.
      …
      Multumesc, Iulian, pentru gandul bun si pentru ca mi l-ai trimis.

  2. Glazen Oog

    - Edit

    Reply

    Plang!
    De cand am citit titlul mi s-a strans inima… apoi citind lacrimile n-au mai incetat sa se rostogoleasca…
    Nu mai scriu acum … plang…

    1. Lucia Reich

      - Edit

      Reply

      Iarta-ma, dragule, stiu ca am incercat ca aici sa fie locul unor povesti frumoase. Nu stiu cat am reusit dar asta a fost o poveste frumoasa pana la un moment dat cand a devenit ingrozitor de trista. Acum nu simt decat o tristete coplesitoare si un gol imens. Iti doresc sa nu treci prin asta desi e inevitabil pentru ca se ajunge si aici, pentru ca noi le supravietuim lor …

  4. Maria

    - Edit

    Reply

    Iti inteleg durerea si sunt cu inima alaturi de tine. Si eu am un pisoi de 13 ani, si imi este (deja) groaza sa-mi imaginez viata fara el. Doarme cu noi, mananca cu noi, vorbeste cu noi. Este o iubire absolut neconditionata, si pretuiesc fiecare zi, impreuna.

    1. Lucia Reich

      - Edit

      Reply

      Multumesc, Maria. Pretuieste-i prezenta langa tine. Fa-i zilele frumoase si pline de afectiune. Din fericire pisicile traiesc mult mai mult, asa ca mai aveti o vreme de jucat, alintat si iubit impreuna. Savureaza-le. Fa-le sa-ti ramana vesnic in memorie. Vor fi cele mai pretioase amintiri.

Comentati?