Esenta luxului

Cand calatoriti, alegeti intai destinatia sau hotelul? Poate fi hotelul o destinatie in sine? Ce ar fi daca le-ati avea pe amandoua – un hotel si o destinatie, la fel de atragatoare, si care se completeaza reciproc perfect? Incercati hotelul lantului Explora, Hotel de Larache din Atacama din Chile.

Societatea-mama Explora descrie filosofia sa despre „esenta luxului” oferind calatorilor ceea ce au nevoie ca sa se simta confortabil in mediul lor, dar niciodata atat de mult incat sa il distruga. „Locatiile noastre sunt primitoare si va invita sa fiti permanent in contact cu mediul inconjurator, mai degraba decat sa va izolati de el.”

Daca ati vazut si alte hoteluri apartinand lantului Explora, nu veti fi surprins sa vedeti cat de superb este Hotel de Larache. Construit in 1998, dar recent renovat, hotelul este situat in apropiere de San Pedro de Atacama pe platoul Ayllu de Larache, odata locuit de comunitatea antica Atacameño.

Trei corpuri de cladiri, cu 50 camere, in jurul unei piete centrale. Spatiile publice ale hotelului au pe fundal muntii din regiunea vulcanica.

Fondatorul Explorei, Pedro Ibáñez, incearca sa explice un pic filozofia companiei sale: „Cred cu tarie ca, cu cat mai izolat si mai incarcat de legenda este un loc, cu atat mai mare este impactul asupra vizitatorului/turistului. Cand am inceput sa pun bazele Explora, am vorbit foarte mult despre dorinta de a ajunge intr-un anumit loc si asteptarea pe care o ai de la un loc ce este greu accesibil”.

Hotelul adaugat peisajului miraculos al platoului de sare de la Atacama, alaturi de un pic de lux, fara a anihila in niciun fel frumusetea salbatica a locurilor par a fi combinatia perfecta cel putin pentru mine.

Comentati?