Tinutul Padurenilor

Pentru ca a fost o zi speciala pentru mine, si am vrut sa ma linistesc dupa agitatie, imi permit sa-mi fac un cadou special: povestea cu tot cu imagini (superbe!!!) a trecerii lui Carol prin Tinutul Padurenilor. Imi pare sincer rau ca nu le pot posta pe toate, dar sunt 100 de fotografii, una mai frumoasa ca alta! Eu am facut o selectie a celor mai frumoase … Textul si fotografiile apartin lui Carol Varga:

„În week-endul 14-15 mai 2011, am făcut o tură planificată anul trecut, tot în luna mai, dar amânată din cauza ploilor. Am mai fost în partea hunedoreană a munţilor Poiana Ruscă în 2008, când am traversat de la Rusca Montană la Lunca Cernii şi am continuat prin Vadu Dobrii, coborând apoi pe lunga vale Dobra. De data aceasta, am făcut doar jumătate din ce planificasem, dar schimbarea planului a fost de bun augur, din mai multe puncte de vedere.

Am plecat din Timişoara cu trenul personal, sâmbătă în zori, pe la ora 3 jumate, până la Caransebeş. La ora 6.00, eram deja pe bicicletă, pedalând înfrigurat către Oţelu Roşu. Am ajuns, apoi la Băuţari, de unde am cotit la stânga, către Cornişoru. Până aici se poate socoti că a fost “marşul de apropiere”… De aici, nu mai cunoşteam drumul, aşa că am pornit GPS-ul, pe care era încărcată ruta aleasă. Ideea era să ajung în Lunca Cernii, prin cătunul Prevenciori. Am ieşit din sat şi am început să urc pe vale, pe un drum destul de stricat, dar domol.

Când drumul a părăsit firul văii şi a început să urce de-a coasta, situaţia s-a schimbat, pentru că era acoperit de vegetaţie şi se vedeau doar urme de copite. Am ajuns la capătul văii şi mi-am dat seama că singura posibilitate de a ieşi pe crac era poteca abruptă pe care şiroia apa, de fapt un ogaş. Am fost nevoit să îmi duc mai întâi bagajele până la un drum de TAF care era ceva mai sus, apoi să îmi iau şi bicicleta. Drumul de tractor a continuat, ocolind un bot de deal, şi după un efort susţinut, am ajuns pe un plai lângă un sălaş.

Era într-adevăr “un plai, o gură de rai”. Gospodarul de la sălaş mi-a confirmat că de-aici drumul merge pe culme şi va fi mai uşor cu orientarea. Am mai trecut peste câteva dealuri, şi am putut să merg pe bicicletă la coborâri. De la o stână, am mers pe o potecă pe curba de nivel, foarte bună de pedalat. Am ocolit larg obârşia văii şi am mai avut de urcat un vârf plin de ferigi. A urmat o coborâre frumoasă pe drumul înierbat, de parcă mergeam pe mochetă, ce m-a adus în dreptul cătunului Prevenciori, unde am făcut pauza de prânz.

De aici, coborârile au alternat cu urcări scurte, trecând pe lângă sălaşe, livezi, izvoare, prin pâlcuri de pădure… prin locuri de vis. Am apucat pe o potecuţă care m-a scos la o gospodărie, de unde aş fi vrut să cobor direct în Valea Stârminosu, dar am avut noroc cu omul de-acolo care mi-a spus că spre valea aceasta e doar o potecă de picior, abruptă, prin pădure şi că mai bine merg pe drumul de căruţă către cătunul Negoiu.

Într-adevăr, pe drum a fost mult mai bine şi practic am coborât pe o porţiune din drumul folosit şi acum doi ani, când am ajuns aici, venind dinspre Rusca Montană şi Valea Loznişoara. Curând, am ajuns la Lunca Cernii de Jos, la o intersecţie unde a trebuit să iau decizii în ceea ce priveşte etapa următoare. Fiind destul de obosit, m-am gândit că e mai bine să renunţ la partea cu Vadu Dobrii şi ieşirea spre vest, spre Bătrâna şi Poieni, şi să aleg coborârea de-a lungul râului Cerna, trecând şi pe lângă cheile Cernii.

Într-adevăr, acesată rută a fost o relaxare, o încântare şi o răsplată pentru tot efortul depus. Am mai avut de urcat un pic până deasupra cheilor, unde drumul trece printr-un tunel săpat în stâncă şi am ajuns în Hăşdău, unde am savurat o bere. Continuând prin Dăbâca şi Topliţa, am ajuns, spre seară, la Lacul Cinciş (care uneori mai apare sub denumirea de Lacul Teliug sau Teliuc). Aici, mi-am legat hamacul de crengile unui stejar, am cinat “din traistă” şi m-am odihnit bine. Duminică, devreme, pe la 6, am continuat să cobor de-a lungul Cernii, spre Hunedoara şi Deva. De la Deva, am pedalat până la Lugoj, de unde am luat trenul personal în jurul orei 17.

Mi-a plăcut foarte mult, trecerea pe la pasul Coşeviţa, dar de la Făget încoace, m-a cam chinuit vântul frontal şi căldura sufocantă. În fine, am ajuns cu bine acasă, foarte mulţumit de traseul parcurs şi cu gândul la faptul că Ţinutul Pădurenilor mai oferă multe posibilităţi pentru cicloturismul montan (o explorare mai amănunţită, a zonei Vadu Dobrii, au făcut membrii Clubului de Cicloturism Napoca, coordonaţi de Radu Mititean).

Data viitoare, vă promit că nu voi mai merge solitar acolo, ci însoţit de cât mai mulţi dintre voi. :-).”

Comentati?