Reuniune berlineza
La inceputul lunii Octombrie 1,5 milioane de oameni au umplut strazile Berlinului pentru a urmari, vreme de cateva zile, spectacolele Companiei de Teatru Royal de Luxe. Compania franceza a reunit evenimentele sub titlul „The Berlin Reunion”. O parte a sarbatorilor a fost dedicata aniversarii a 20 de ani de la Caderea Zidului Berlinului, spectacolul prezentand doua masive marionete: Marele Urias, un scafandru la mare adancime si nepoata sa Micuta Uriasa. Povestea este simpla (dat fiind ca suntem in Berlin): cei doi sunt separati de un zid, izolati drept „monstrii pamantului si apelor”. Marele Urias tocmai s-a intors dintr-o lunga si dificila – dar fructuoasa – expeditie pentru a distruge zidul, iar acum cei doi se plimba pe strazile Berlinului, vazandu-se dupa multi ani in care au stat despartiti. Fotografiile va vor spune toata povestea. Fotoreportajul apartine boston.com iar fotografiile sunt semnate de mai multi fotografi: John MacGougall, Philipp Guelland, David Gannon, Axel Schmidt, Maya Hitji, Tobias Schwarz, Thomas Peter, Carsten Koall, Michael Sohn si Sean Gallup /AFP/Getty Images si AP Photo).
Unde e cel mai bine sa traiesti?
Organizatia Natiunilor Unite intocmeste anual un raport privind indicele dezvoltarii umane; cel de anul acesta, dat publicitatii in urma cu cateva zile declara Norvegia drept cea mai buna tara in care sa traiesti. Lista contine 182 de tari si se bazeaza pe statisticile anului 2007 cu privire la speranta de viata, alfabetizare, inscriere la scoala, produs intern brut si alte criterii.
De-atunci, NIMIC nu mai e la fel
Cand teroristii au pus la pamant turnurile gemene World Trade Center, intr-o zi senina de Septembrie 2001, oroarea s-a contopit cu neputinta si furia. Nimeni din cei ce au vazut turnurile prabusindu-se nu va uita vreodata imaginea aceea. Dar pe masura ce trece timpul, locul turnurilor, fara ele, devine tot mai mult un memento al atacului neinchipuit de salbatic si a pierderii celor aproape 3.000 de vieti. Au trecut 8 ani si cei ce au facut asta nu au fost inca pedepsiti. Au aparut tot felul de teorii, insa nu despre ele as vrea sa vorbesc, ci despre ce a fost inainte de turnuri si cum s-au ridicat ele, si chiar un pic dupa atacuri … Dar nu cu atat de multe vorbe, ci doar prin fotografii, stiti si voi … mai mult decat o mie de cuvinte … Iar aceste fotografii apartin Spencer Platt/Getty Images.
Un nou sport sau doar o noua nebunie?!
Nu, nu este Bungee jumping. Copiii zilelor noastre si mofturile lor, pare ca sunt asemenea peste tot, insa in Russia parca mai rau decat oriunde! Astazi avem o serie interesanta de fotografii ale unui grup de practicanti ai acestui sport preluate de pe englishrussia. Asa cum veti observa si in fotografii, un grup sare simultan de pe un pod (cum este cel din imagini), sunt legati fiecare in parte de franghii si unii de altii, balansand dintr-o directie in alta. Nu am gasit detalii despre inerentele accidentari, dar dupa cum se intind si se misca franghiilel, acestea nu par deloc incurajatoare.
Echipa de curse britanica alege verdele
Pana si unii dintre cei mai mari consumatori de combustibili, iubitori de masini puternice (cele mai puternice!) si producatori de noxe iubesc verdele! Ei, nu va ganditi ca au trecut la Formula1 hibrida … sau electrica. Asta e inca in lucru. Verdele la care au aderat britanicii il reprezinta niste arbusti ornamentali. Spectaculoasele tufe, tunse precum un monopost de Formula1 si echipa sa de mecanici de la standuri, le fura inimile fanilor curselor de viteza.
Cel mai bun prieten al fetelor
Grupul minier Petra Diamonds a descoperit la mina Cullian din Africa de Sud, un diamant alb de 507,55 Karate acesta fiind unul din cele mai mari diamante brute de inalta calitate gasit vreodata.







