Dragostea si durerea sunt simtite la fel ca si noi de toate creaturile. Iata o pereche de randunele. Ea este ranita, iar starea ii este critica. A fost lovita de o masina in timp ce cobora in picaj foarte aproape de nivelul drumului.

Cand auzi rostindu-se „misogin” te zgarie pe urechi, suna rau si urat. Dar daca spui „misandra”, nu-i asa ca suna mai frumos?! Ei bine, iata o mostra de misandrie ce am primit-o pe mail ieri, si m-am gandit ca e plina viata noastra de misoginism, de ce sa nu inclinam un pic balanta:

Un student e la examen si nu prea stie. Profesorul ii zice:
– Macar stii ce-i aia examen?
– Da, este atunci cand doi oameni inteligenti vorbesc intre ei.
– Si daca unul dintre ei este idiot?
– Celalalt nu ia examenul.

Un cuplu de oameni în vârstă se prezintă la vizita medicală anuală. După ce a terminat examinarea, medicul îl întreabă pe bătrân:
Sunteţi într-o formă foarte bună. Aveţi întrebări în legătură cu sănătate dumneavoastră?
Da, domnule doctor. Ceva mă nelinişteşte. Când fac dragoste cu soţia mea prima dată, îmi este cald şi transpir. Când fac dragoste a doua oară, îmi este frig şi tremur.
Hmmm, foarte interesant… O să caut în bibliografia mea. Până atunci, spuneţi-i soţiei să intre ca s-o examinez.

Bătrâna intră în cabinet, iar bătrânul ia loc în sala de aşteptare.
Doctorul o examinează, apoi îi spune femeii:
Totul este perfect, ca şi la soţul dumneavoastră. Totuşi, el m-a întrebat de ce îi este cald când faceţi dragoste prima dată şi îi este frig când o faceţi a doua oară…
Batrâna se gândeşte puţin şi zice:
Dar este tâmpit! Este foarte simplu pentru că prima dată este în luna iunie, iar a doua este în decembrie!

O ancheta efectuata printre copii cu varste cuprinse intre 4 si 8 ani, cu tema „Ce e dragostea?”, a scos la iveala spre marea surpriza a cercetatorilor, raspunsuri de o profunzime mult peste asteptari. Iata cum definesc copiii dragostea:

Refuz sa cred ca este doar un iepuras prostut si orb! Asta este adevarata dragoste, fara limite, fara ingradiri, fara sa conteze rasa, culoarea sau religia. Va urez tuturor sa va gasiti (daca nu ati intalnit-o pana acum) adevarata dragoste, iar celor ce au dat ochii cu ea, va doresc s-o traiti din plin. Happy Valentine’s Day!

Rosu, culoarea sangelui, simbolizeaza pasiune, foc, dragoste si furie. In culturile estice, este simbolul norocului si al prosperitatii. Rosul apare in natura de la stelele care se sting la frunzele care mor, iar oamenii i-au evocat puterile folosind-o peste tot: de la politica la sport.