„Vine fiică-mea la mine și îmi spune plină de entuziasm și rânjind solar fasolea:
-Mami, mi-am ales meseria!
-Deja?
-Da! Mă fac youtuber.
-Serios?
-Daaa. Îmi fac propriul canal.
-Ai de capul meu! Și ce postezi?
-Minecraft. Îmi pun un program care mă filmează în timp ce joc.
-Mai, fată, ai să îți mănânci timpul de pomană. Spune drept, Ana, pentru like-uri o faci, este, să fii și tu ca ăia la care te uiți.
-Un pic…
-Ana, o meserie înseamnă să câștigi ceva concret. Nu doar să îți îndopi infatuarea. Ajungi doar să pierzi vremea aiurea cu străinii, în loc să petreci vremea cu noi, ai tăi.
-Mami, ai dreptate. Dar tot mi-aș face canalul meu.
-Auzi, Ana, mie îmi sună penibil. Hai să îți povestesc despre niște meserii din trecut care par extrem de penibile, dar măcar scoteai un beneficiu de pe ele. De pildă, în perioada regilor, până acum vreo 200 de ani exista meseria de ștergător regal la fund.
Când aude asta mică de ștergător, începe să radă.
-Da, serios, trebuia cineva să îl șteargă pe rege la fund. Partea funny e că omul ăsta era o persoană foarte influentă la curte, fiind mereu în preajma regelui. Mulți îi încredințau secretele, care ajungeau sigur la rege. Și îl plăteau toți bine.
Ana râde de se sparge. Îl cheamă și pe frate-su și îl anunță de meseria aflată. Râde și frate-su, că doar ăsta e nivelul. Se bagă și el în vorba cu amabiliate, pe stilul lui:
-Vezi, mami, până anul trecut erai și tu ștergător regal de funduri. Te supărai pe noi degeaba.
-Vai, dar ce deștept suntem, Alteța Voastră! Un pic rușine nu ți-ar fi?
Nu îi este. Mă îndeamnă să mai zic.
-Mai era nebunul curții regale. Râdeau toți de el, îl batjocoreau, dar era singura persoană care avea dreptul să îl critice pe rege și deseori regele îl respecta mai mult decât pe toți curtenii săi.
Da, lumea era altfel decât acum și nu prea. Depinde cum vezi lucrurile. Mai era o funcție foarte urâtă, care acum ar fi interzisă cu desăvârșire: Țapul ispășitor-un băiețel care încasa bătaie în locul prințului moștenitor, dar era cea mai apropiată ființă pentru prinț și se străduia să fie cuminte, să nu ia prietenul lui bătaie. O altă ciudățenie o reprezenta cititorul de blesteme în temple. Cum ar veni, mergeai la templu să pui blesteme, nu să te rogi. Și era unul care se ocupa cu așa ceva: le citea în mod repetat, în funcție de cât era plătit. Bun, mai târziu la catolici puteai să plătești să-ți ierte Dumnezeu păcatele. Cam tot pe acolo era manevra. Mai erau oamenii deșteptători, înainte să apară ceasurile deșteptătoare.
-Sau telefoanele.
-Sau telefoanele, da. Te înțelegeai cu un deșteptător și el venea dimineața și te trezea.
-Săracul!, spune Luca. Cred că era cel mai chinuit. Dacă ar trebui să mă trezească pe mine ar pierde jumate de zi și ar muri de foame.
-Bine că recunoști! Vezi, martiră sunt zilnic cu voi. Mai puțin sâmbăta și duminica, când vă treziți singuri și în mare veselie de la 7. Fix când aș dormi și eu un pic. Deci tot martiră rămân.
-Haha, mami, dar meserii normale erau înainte?, mi-o taie Ana. Sau tu îmi spui numai de astea de tot râsul?
-Păi ție meseria de youtuber ți se pare normală? Cred că mai târziu va fi dată ca exemplu de ciudățenie, ca astea de le-am amintit.
A stat Ana și s-a gândit oleacă apoi mi-a zis cu ciudă:
-Nu mă mai fac youtuber! Iar tu, mami, ești mai șmecheră ca o pisică! Ai reușit să-mi faci silă. Data viitoare îmi țin gura.
-Ba să nu ți-o ții, Ana, te rog eu! Mai râdem și noi puțin cu tine.
-De miineee?
-Nuuuu. Cu tine!” – Adina Stefanescu
