O palarie
„Lori era o fată din New York – una dintre cele cuminți, care stau cu mama lor, dintre cele plictisitoare, genul de fată care nici măcar nu iese în evidență. Într-o zi, în drum spre serviciu, Lori a observat un nou magazin cu pălării, care se deschisese în josul străzii. A intrat în magazin și de abia începuse să arunce o privire când atenția i-a fost atrasă către o pălărie uimitoare, de care s-a îndrăgostit pe loc. A probat-o și i se potrivea perfect.
„Mamă, uite ce frumoasă este femeia cu pălărie!”, îl auzi spunând pe un copil. De asemenea, vânzătoarea a complimentat-o, iar când Lori s-a dus la oglindă să se privească, pentru prima oară în viața ei de adult, s-a plăcut pe ea însăși. O scânteie i s-a aprins în privire și își simțea inima bătând cu putere în piept.
Lori a plătit pălăria și a ieșit înapoi în stradă. Când a trecut prin dreptul cafenelei ei obișnuite a fost remarcată de către unul din clienții casei: „Nu te-am mai văzut pe aici până acum. Pot să îți cumpăr o cafea?” Niciodată până atunci Lori nu se simțise atât de vie, fericită și puternică. Când a sosit la muncă, Lori a atras complimente din toate părțile, de la colegii care se purtau ca și când nu o mai văzuseră până atunci. Șeful de departament a invitat-o la masă pentru prima oară. Când Lori a ajuns acasă în acea seară, mama ei a exclamat surprinsă: „Lori, arăți minunat! Ai o lumină specială în privire.”
„Totul este datorită acestei pălării!”, i-a spus Lori.
„Care pălărie?”, o întrebă mama sa. Atunci, Lori își aduse aminte că plătise pălăria, dar probabil o uitase pe tejgheaua din magazin.” – via Julia Dragomir