Admitere în spital

„Formularul de admitere în spital (Clinique Pasteur, Toulouse).
Nume, vîrsta, sex, etc. Nimic nou.
Apoi. Încă patru pagini complexe. Detalii, introspecțiuni.
„Identitate.” „Cum vă considerați/cum doriți să fiți considerat?” – subtil întoarsă din condei. Adică dacă ești domn, doamnă, asexuat, neutru, trans, inter, homo, queer, postuman, post-postuman, premarțian etc. Te lasă să completezi tu și, deschiși către neprevăzut, nu-ți propun nimic. Meditez la genul proxim. Să pun dirty old man ? E prea biografic, necesită precizări, amendamente, situări, diferența specifică. Apoi risc să fiu plasat punitiv pe mîna molestatoare a unor infirmiere bătrîne, urîte și grase. Să lăsam pedepsele și plata datoriilor pentru sejurul în infern.
Scriu acolo: Joe Gideon.
(Sau nu ați văzut „All that Jazz”? Dacă nu, dați-mi pe loc block.)

„Obiceiuri alimentare”. „Estimați cantitatea de alcool peste 10 grade pe care o consumați pe zi.”
Păi nu pot preciza, sînt săptămîni cînd nu beu nici atîtică picătură, parol. Trebuie să fac calcule complicate, media pe luni, respectiv pe an, apoi să împart apoi pe zile. Deci bifez „nu o pot estima”, care vine după „un litru sau mai mult pe zi”. Că e aici o chestie de crescendo, îmi scapă.

Anestezistul, uitîndu-se mai tîrziu pe formular, îmi spune complice oh, văd că avem o mică problemă cu alcoolul. Pluralul ăsta solidar mă reconfortează și, meditîndu-l, tac. Mă întreabă apoi, înțelegîndu-mi tăcerea ca pe o adeziune, duios: deja un stagiu de dezalcoolizare?

„Droguri.” Canabis, Lucy, MDMA? Mda.
Am găsit acum trei ani pe plajă, cum știe bine cineva, un flacon închis ermetic, cu vreo 200 de ecstazy. Ne-am tot lălăit să-l deschidem și să vedem cum o fi, ce-om păți. Lipsa de ambiție și scrupule subite de a nu împinge către viciu tînăra generație pe care tocmai o corupeam, ne-au făcut să ne oprim visători la ușa interzisului.

„Orientare alimentară.” Caut rubrica omnivor. Sau rubrica „neutru”, sau „ce se dă” adică „născut și crescut în comunism” sau ceva în genul acesta. Mi se propune vegan, vegetarian, vegetarian radical, exclus carne de porc, halal, cusher, etnic, bio, bio etnic (?), biogenic, etc. Nu mă regăsesc. La sfîrșit, acolo unde nu mai există categorii raționale, poți să te precizezi într-un spațiul liber. Acolo scriu citeț: mici, sarmale, ciorbă burtă, cartofi prăjiți.

„Informații despre d-vstră pe care le considerați importante etc.” Măsor careul în care trebuie să îmi scriu compunerea. O cincime de pagină. Nu de cele importante e vorba, deci, ci de cele esențiale. Mă gîndesc cum să trag linia peste rubrică. În diagonală? Un x mare? Mi se pare important, respectiv esențial. Optez pentru linii paralele orizontale, ca și cînd aș fi șters unul cîte unul rîndurile pe care nu le-am scris.

„În caz de deces.” Ce membru al familiei să fie anunțat, oho, văd deja indispoziția acră. Imagine spontană dar decisivă. Întotdeauna, dezagreabil, mori exact cînd ceilalți sînt overbooked, deranjezi. Moartea va fi ultima dovada, definitivă ca o piatră de mormînt, a lipsei mele de caracter si a disprețului pentru viața și urgențele celorlalți. Doar atît și nimic mai mult.
Bifez opțiunea „incinerarea medicală”(?). Probabil mă vor băga la crematoriu cu deșeurile zilei.

Mai încolo: „Ce tratamente doriți să fie făcute corpului.” Știu și eu? Poate o încercare de resuscitare?

Îmi voi recăpăta optimismul la rubrica următoare. Unde e vorba de viața de dincolo. „Religie.” Listă lungă, inclusiv liber cugetător, ateu, scientolog, zoroastrian etc.

La sfîrșit deja tradiționalul spațiu liber. Pun acolo, forrestgump, un smiley.” – Mihai Mangiulea