Nu ştiu cum pot fi unii aşa: vin în viaţa ta, ţi-o dau peste cap, te rănesc, răsucesc cuţite în răni şi dacă îndrăzneşti să spui că te dor bocancii lor pe sufletul tău se cară cu trântit de uşi. Tot ei sunt supăraţi. Trece o vreme, zici că te-ai vindecat, că ai uitat urmele şi apar iar. Greşesc din nou. Tot ei. Şi, desigur, tot ei se supără. Cică tu nu ştii să apreciezi raza de soare din viaţa ta. Raza care ar fi ei (ca să nu fiu înţeleasă greşit). Then you don’t talk. Almost never.
PS: Dacă vreodată am să fac aşa ceva (sau dacă am făcut) vă rog frumos să mă scoateţi din viaţa voastră. Nu merit. (photo by Ben Zank)
