Palatul Mogoşoaia. Anul trecut.
Am rămas un pic cu gândul aici (sufletul, oricum, va mai sta o vreme în frumuseţea locului ăstuia). Nu pot să pricep şi pace de ce, când ai o asemenea mină de aur nu faci nimic să o exploatezi la potenţialul ei maxim.
Vin să vizitez Palatul Mogoşoaia. N-am citit nimic despre Constantin Brâncoveanu. Nu mi-a plăcut istoria, nu ştiu să citesc chestii de-astea complicate (insert ce vreti voi aici, de la ras sinistru pana la facut cu ochiul), nu citesc decât etichetele de la mall sau mai ştiu eu de unde, DAAAAAAAR am venit la tine şi ceva m-a mânat să plătesc biletul şi să bănănăi prin camerele pline de istorie, nu doar să stau pe gazon şi să-mi fac selfie cu palatul ca să mi-l postez pe Facebook.
De ce nu mă îndrumi? De ce nu-mi povesteşti despre marele domnitor, despre el, fiii şi fiicele lui, despre cea mai lungă domnie, despre alegerile care i-au dat şi măsura caracterului, despre ce se află pe sub picioarele mele, despre cine l-a construit (pe palat) şi cine l-a ţinut încă în picioare, de ce a fost construit acolo, despre drumuri şi multe altele. De ce nu mă faci să mă zgândăre curiozitatea şi să vreau să ştiu mai mult? Să mă duc la cartea de istorie, în biblioteca sau pe net?
De ce mă laşi să umblu de bezmetic fără să înţeleg de ce sunt o serie de exponate vechi de 300 de ani şi altele de doar 150 (fără nicio legătură între ele) în acelaşi spaţiu? De ce, când e mai ales weekend şi era plin de copii, adolescenţi şi tineri nu scoţi din birouri câţiva profesori buni de istorie să vorbească viitorului despre trecut, despre rădăcini, despre faptul că nu toţi s-au vândut şi nu toţi şi-au plecat capul, ci au preferat să şi-l piardă de sabie decât să renunţe la valori (şi nu vorbesc de galbeni şi bijuterii)?
Ieri am fost la Palatul Mogoşoaia şi dacă nu eram însoţită de verişoara mea (venită pentru prima dată în România) şi nu plăteam ghidaj în limba engleză umblam capii (ca toţi ceilalţi vorbitori de limba română) prin palat. Atâta lipsă de respect pentru un om curios, doritor de cunoaştere, care ţi-a plătit un bilet, eu nu pot să înţeleg.
Dar lasă, că am umplut curtea palatului cu corturi unde ţinem nunţi (că e ultima fiţă!) … Trei au fost weekend-ul trecut la Palatul Mogoşoaia.
Irina Ionescu Homoriceanu : Lucia, ai mare dreptate. Ce e ciudat este ca nu m-a lovit pana acum chestia asta. Mie mi-a placut enorm istoria, stiu atat de multe despre Palatul Mogoşoaia, basca ca la una dintre vizite am fost cu o prietena arhitect care mi-a povestit lucruri si din punct de vedere arhitectura. Dar, vezi tu, eu stiind atatea nu m-a lovit neimplicarea celor care il au in grija. Dar am cuplat acum ca nu era nimeni care sa-ti ofere vreo informatie concreta. Iar povestea cu corturile de nunti in curtea palatului… E de vise rele. Si nu e cazul doar aici la Mogosoaia. E, cica, un trend sa faci nunta la Palatul Mogoşoaia sau la nu stiu ce alt palat, dar e de fapt in cort. Him!
Sau în Salonul Marin Preda. Eu ştiu că lui Marin Preda i-a plăcut şi să „citească” (hâc! 😀 ) dar să vrei să vezi ce anume consideră muzeul că e reprezentativ să-i arate unui copil ori unui străin despre unul din marii scriitori români şi să te loveşti de refuzul pe motiv că „aseară a fost un eveniment şi acum încă se face curăţenie”, iar în timp ce stai la cafea să vezi că ies oamenii cu buchetele miresei şi naşei, cu rochia de mireasă şi alte … urme e pur si simplu jenant şi dureros.
Mi-a plăcut şi mie istoria, şi ştiu pasionaţi care n-ar avea nevoie de ghid (oricât de bun ar fi el), dar eu nu aş fi reuşit să-i povestesc verişoarei mele despre toate elementele prezente acolo: arhitectura, contextul vremurilor, evenimentele istorice, decoraţiuni, toate legate astfel încât să facă sens pentru un străin. În plus mai era şi prezenţa unor elemente de decor ce n-aveau legătură nici cu personajele centrale ale poveştii palatului, nici cu vremea construirii – dar nici a preluării ulterioare de către familia Bibescu – ci au fost achiziţionate de muzeu pentru valoarea lor. OK, fine, aveţi nişte opere valoroase, dar de ce trebuie ele amestecate cu ceea ce înseamnă Palatul Brâncovenilor?! Sau jos, în cramă, resturile salvate din Mănăstirea Văcăreşti amestecate cu lucrări de artă modernă total rupte de orice prezenţă de-acolo …
I: Nu stiu ce este jos in crama legat de arta moderna, nu era nimic aiurea cand am fost eu, Lucia. Imi pare rau sa aud asat. Ce e mai rau este atitudinea de vataf pe mosie a celor care lucreaza in astfel de locuri. Ei ar trebui sa fie primii care se bucura ca au vizitatori si oameni interesati de istorie, de cultura. Nu noi sa le facem concesii ca au avut evenimente cu o zi inainte si ca azi fac curatenie. Este deplorabil sa dai mereu si mereu peste astfel de oameni, peste astfel de atitudini care nu fac bine nimanui. Ma intreb de fiecare data de ce nu se schimba mai deloc mintea oamenilor, exemple prin jurul lor mai au acum, nu poti spune ca nu au. Si vorba ta, profesorii de istorie cu minti deschise de ce oare nu se gandesc sa se duca sa faca lectii in astfel de locuri, sa fie cooptati de catre muzeu sa vina sa faca povestile acelor ani. Cred ca se intampla ca si intre institutiile statului, nu stie stanga ce face dreapta.
L: Cum cobori, pe peretele din dreapta, printre bucăţi din pronaosul Văcăreştilor, o interpretare modernă a mâinii şi sabiei Arhanghelului Mihail ce poate fi o mână de Transformers, ori mănuşa lui Darth Vader 😀
A: Adica ai luat bilet de intrare in muzeu si nu aveau ghid?
L: Exact aşa, Andrei. Nimeni. Cât timp ne-a povestit (mie şi americancei mele 😀 ) doamna vorbitoare de limba engleză, în turul nostru, ne-am întâlnit cu vreo 30-40 de oameni – adică lume destulă într-un muzeu – ce umblau fără ţintă şi fără îndrumare. Ba la un moment dat cineva a întrerupt-o şi a întrebat-o ceva despre un exponat. L-a rugat să verifice pe peretele din dreapta, de la intrarea în cameră, şi va găsi acolo nişte coli A4 laminate. Informaţiile erau mai mult decât sumare. Ah, şi l-a rugat să pună la loc hârtia după ce o citeşte. !!!