Colaboratorii

„”Îți plac murele? Am să-ți aduc dulceață de mure-adevărate de la mama.”
La ora 19.00 va bate gongul de început al primei reprezentații cu piesa „Colaboratorii” la Comedie. Toți actorii sunt convocați la 15.00 pentru ultime corecturi si observații. La 13.00 sunt la teatru in cabină. Am nevoie de timp, mult timp „să scot strada din mine”, cum zicea Ștefan Iordache. Suntem numai eu și băieții care montează decorul si luminile. Și cabinierele care calcă și aranjează-ncet costume. Greșit. E si Claudiu Bleonț. Și el are nevoie să uite viața ca să fie viu in teatru.

Cafea. Țigări. Am dormit două ore-azi-noapte.
Scot una câte una toate câte îmi trebuie pentru machiaj. E timpul să devin. Fondul de ten mi-acoperă istoria si peste el incep să desenez o altă viață.
Pauză. Cobor la scenă să verific recuzita. Mânuși, ochelari, sânge, chibrituri și țigări.
Revin. Pe masă, lângă pudră, un borcan împachetat in hârtie pe care scrie simplu MULȚUMESC.

Și știu. E de la Cezar.
E aghiotantul meu. Al celei care-o să devin. Pe care-ncep acum s-o desenez și s-o îmbrac. O să îi pun și viață cu speranța că n-o să-mi iasă-un Frankenstein. 🙂

Cezar e Stepan. Asta devine el. Eu voi fi Eva, superiorul lui. Noi suntem răii.
Cezar e tânăr, foarte tânăr. Dar este un actor determinat. Este integru si atent si treaz. Este printre puținii care simt, știu de la vârsta asta că vor fi. Și atunci sunt deja. Țintesc departe și merg în echilibru pe sârmă asumând și hăul. Pentru că ei nu uită să respire. Și pentru că merg drept, deschis, înalt.

Cezar a devenit mai repede Stepan. Decât am devenit eu Eva. Mi-a fost secund nu doar in scenă, ci și-n culise, făcând câte le face un secund. M-a ascultat, m-a susținut, m-a pus la îndoială, a făcut treburi in locul meu, s-a subordonat, a preluat comanda, a închis ochii la vreo criză, m-a cărat in spate. Până am devenit.

Ok, ce devin eu este mai complicat, mai greu. Dar am avut un partener care s-a investit in rol secund ca intr-un principal. Și l-am recunoscut așa, pentru că eu sunt din familia-asta.
În căutarea mea de Eva, îmi spune Stepan intr-o dimineată:
„Eva-ți plac murele? Am să-ți aduc dulceață de mure-adevărate de la mama.”
„Îmi plac.”
În timpul reprezentatiei umblăm alături. În scenă și-n culise. Verificăm scenariul, ne stabilim prin semne mișcările, intrările, faptul că ne acoperim unul pe altul. Ne potrivim pistoalele, mânușile, costumul, ochelarii.
Din când in când mă-ntorc si intru-n el by accident prin întuneric in culise, căci este complet negru si merge cu juma’ de pas in urma mea. 🙂

Din când în când aud în spate-ncet: „Poate n-o mai aprinzi pe asta.” Eu nu ascult pe nimeni. Eu imi sunt șeful. Și totuși nu aprind țigara asta. Secundul meu are dreptate. O să îmi fie rău.
Mă bucur că te-am cunoscut, Stepan. Am devenit Eva asta bazându-mă pe devenirea ta. Cred că s-a întâmplat si invers. Ne-am susținut, ne-am ridicat, ne-am ajutat. Noi suntem ăia răi. But such good partners.

O să te urmăresc, Steopa, să văd cum ajungi tu să fii.
Îți mulțumesc.
A! Stepan este Cezar. Cezar Grumăzescu.
Mergeți pe urma lui pe unde il găsiți jucând (cam peste tot), să-i vedeți devenirile. 🙂
Mănânc dulceață „MULȚUMESC”.
Complimente mamei, Cezar. 🙂 ” – text Dorina Chiriac si fotografii Corina Constantinescu

Colaboratorii de John Hodge in regia lui Vlad Cristache.
Costumele spectacolului sunt create de Tudor Prodan.

spectacol-nou1

spectacol-nou2

spectacol-nou3

spectacol-nou4

spectacol-nou5

spectacol-nou6

Comentati?