Cronica din Carpati – Episodul „6 roti in Baiului”

CRONICA DIN CARPATI – episodul „6 roti in Baiului”
Obiectiv: creasta muntilor Baiului pe biciclete
Perioada: 29 august 2010
Participanti: Costel, Vlad si in premiera in atentia cititorilor … Horia Halmagi sau HH

Daca cititi cronicile anterioare ale nefericitului, va puteti da seama din cauza cui am plecat la 3 … adica la 15:00, intr-o frumoasa sambata de final de vara. Iar pentru cei mai putin cunoscatori, muntii Baiului sunt acele culmi aparent domoale din dreapta noastra cand mergem cu masina sau cu trenul catre statiunile din Valea Prahovei sau la Brasov. Adica vecinii de peste drum ai Bucegilor. De altfel, una din principalele calitati a acestui masiv ce se intinde pe o suprafata de cca 300 kmp, este panorama spectaculoasa pe care o ofera catre abruptul prahovean al Bucegilor.

Prezentarile: Frodo Baggings 🙂 🙂 🙂

Costel: M, 30, 1,76 m, blond;
Eu: M, 29, 1,88 m, brunet cu peri albi;
Horia Halmagi: M, 30, 2,00 m, fara.

Nu sunt multe de spus de data asta. Am urcat cu telegondola din Azuga pe muntele Sorica si am traversat toata creasta de la Nord la Sud pe poteca batatorita ce urmareste curbele de nivel de-a lungul culmilor Zamorei, Baiutului, Baiului, Draganului, Cainelui, Gagu Mic si in final Doamnele.

Prima portiune intre Sorica si punctul maxim de altitudine al masivului (Baiul Mare), este un urcus constant pe o diferenta de nivel de peste 300 m. Adica de la 1525m pe la 1820 m. Avand in dreapta panorama Bucegilor, dam tare la pedale urmarind poteca (putem spune chiar drum amenajat). E si de impins la deal, ca sa ne intelegem. Adica o parte buna din aceasta prima lungime este de impins la deal. Dar ce urmeaza merita tot efortul. Inclusiv in a pleca intr-o tura de o zi la ora 15:00 (da Costele, cat o sa scriu cronici o sa-ti amintesc meritele! Ce-i al tau e al tau!)

Geografic si documentat vorbind, trecem peste Culmea Urechea, Saua Baiutului, saua Baiului ajungem in punctul maxim de altitudine in dreptul orasului Sinaia si apoi… vine un moment d-ala din viata in care simti ca pentru aia traiesti! Da-i si coboara (dar nu abrupt) cu Bucegii in dreapta si cu priveliste peste Grohotis pana in Ciucas in stanga. Nu mai conteaza ca e criza, ca s-a scumpit factura la gaze, ca nu se mai face targetul, ca descoperi ce jigodii sunt unii oameni etc.

Eram noi 3, bicicletele noastre si inceputul unui apus superb intr-o zi de sfarsit de vara in munti. Pana la urma trebuie sa-i multumim lui Costel, ce farmec avea daca nu ne prindea noaptea la intoarcere! Enjoy the pictures si DA, FACETI CA NOI!

ce gasesti din plin in muntii Baiului este IARBA! Da’ IARBA fratilor!

Eu fara cascheta! Desi am avut niste “evenimente” in Piatra Craiului, nu m-am invatat minte.

Nu stiu ce ziceti voi dar mie poza asta imi place tare mult.

… cand eram tanar fecioooor …

Ne-a lipsit in jurnalele anterioare … asa ca dam tot ce-i mai bun din el.

Cea mai buna bucata din traseu este intre Baiu Mare si Piscul Cainelui

Credeti-ma pe cuvant: am si mers pe bicicletele alea, chiar daca in poze apar asa mai … abandonate 🙂

Cam asa arata Valea Prahovei de undeva de pe piscul Cainelui (vedere spre S – Comarnic)

Si asa arata drumul de creasta in partea sudica a masivului (Piscul Cainelui – Doamnele).

munte, Vlad, bicicleta, boscheti… cu flori!

Doamne ne-om ruga / La puterea ta / Trezire ne dai / Pe-o gura de rai

My name is Bond. Vaga-bond

Horia, Vlad, Comarnic, Campina. Poze by Costel, foarte reusite

suntem mici, Doamne!

priveliste spre Secaria, muntii Gradistei si Valea Doftanei (E)

priveliste spre…. bicicleta, roata, disc de frana (S, centru, N)

Ne luam adio de la o zi de poveste!

La coborare, explicatia este destul de simpla: se termina muntele si o iei in jos ☺. Cand ajungi in zona aia cu iarba de unde se vede Comarnicul, incerci sa urmaresti poteca aceea mai mult imaginara din poze. Undeva la iesirea din creasta, am ratacit drumul, explicat cu multa bunavointa dar cu eroare absoluta, de un cioban de prin muntele Gagu. Portiunea de coborare intre Piscul Cainelui si muntele Doamnele este presarata de pietris, iar poteca este uneori suficient de denivelata astfel incat mai bine o iei frumos, crestineste, pe langa bicla.

Am coborat pe principiul „drumul asta duce jos”, si asa a fost doar ca n-am mers 20 m pe bicle iar ala nu a fost drum. Nu stiu exact pe unde, dar se pare ca exista o poteca pe care se poate ajunge in DN1 in conditii normale. Noi am aterizat undeva mai sus de Posada, unde soseaua curbeaza cam 90 grade la stanga iar imediat pe dreapta este o antena GSM sau stalp de inalta tensiune, nu mai retin exact.

Ca sa fie totul mai antrenant, lui Horia i s-a rupt lantul la coborare, asa ca in suvoi de lacrimi l-am parasit, cu juramant solemn sa ne intoarcem dupa el. Noroc cu niste oameni de-ai locului care cum-necum au reusit sa-i puna lantul omului pe agregat.

In rest … pana la Azuga cum sa va spun? Eu si Costel, eu cu far in fata, el cu far in spate. DN1, noapte afara, masini una dupa alta pe langa noi. 24 de km. La deal. Dupa o tura pe munte de juma’ de zi. Fara apa dar am cumparat de la Izvoru Rece, unde o dugheana are program prelungit!! Dupa aceea am vazut si fantana la 10 m mai incolo. Noi sa fim sanatosi!

Si voi la fel, si va invit sa faceti ca noi!

Cam asta este. La intoarcere am tinut DN1 intre Posada si Azuga.