„Clinton a mintit. Un barbat poate uita unde parcheaza sau chiar unde locuieste, dar nu uita niciodata o partida de sex oral, indiferent cat de nereusita a fost.”

A fost o alegere usoara. Alain Delon este o legenda vie iar Eau Sauvage este un mare clasic al parfumeriei frantuzesti”. „Am ales fotografia din 1966 pentru ca este anul in care a fost lansat parfumul. Imaginea sa nu a imbatranit si ne va permite sa atingem si segmentul barbatilor ce si-l amintesc pe Delon din acea epoca, dar si pe tineri, care vor fi impresionati de aerul nesupus si impertinent”, au declarat oficialii Dior. Eau Sauvage este unul dintre cele mai bine vandute parfumuri masculine in Franta. De la lansarea sa s-au vandut peste 80 de milioane de sticle.

Pe patul de moarte sta intins un mos de 80 de ani, sot, tata, bunic, strabunic. I se apropie sfarsitul si de jur imprejurul patului sta toata familia: sotia, toti copiii si toti nepotii si cativa stranepoti. Toti asteptau in liniste si deodata batranul se trezeste si spune:

Un barbat punea flori la mormintul mult iubitei sale mame decedate, cand remarca un alt barbat in genunchi la un mormant. Barbatul parea ca se roaga cu o intensitate profunda repetand:
– De ce a trebuit sa mori? De ce a trebuit sa mori? De ce a trebuit sa mori?
Primul barbat se apropie de el si ii spune:
– Domnule, nu vreau sa ma amestec in suferinta dumneavoastra, dar nu am vazut niciodata atata durere. Pe cine jeliti? Un copil? Un parinte?
Indureratul isi aduna gandurile pentru o clipa, apoi raspunse:
– Primul sot al nevestei mele…

Si daca prostanacul poate sa spuna „a sarit calul excesiv”, am si eu voie sa spun ca veti vedea un film despre niste fetite ce sar excesiv … coarda, asa-i?

Imi amintesc saritul coardei din copilarie, impreuna cu toate prietenele din bloc, iar unele dintre ele erau chiar foarte bune la asta; cel putin asa am crezut pana am vazut filmul urmator. Ce m-am mai inselat! Fetele din film, formeaza o trupa, The Kings Firecrackers, si sunt eleve de scoala generala si liceu din Scoala Locala a Districtului Kings din Ohio, iar pe langa munca pentru scoala, pentru a-si pastra notele bune, practica de 5 ori pe saptamana, 2 ore pe zi, saritul coardei. Si o fac foarte bine; au fost invitate la Late Night With David Letterman, la parada pentru Macy’s Day, la una din inaugurarile ca si presedinte a lui Bush si au aparut in revista American Girl.

Asemanari intre scene din filme diferite … unii ii zic trisat, Disney spune ca nu e indicat sa schimbi reteta atunci cand ea functioneaza; pe de alta parte, este vorba aici de mii de cadre ce sunt desenate, si-atunci de ce sa muncesti la altele cand ai unele gata facute?! va deranjeaza cu ceva? eu le consider inca cele mai bune desene animate. Voi?

La noi au venit mai multi, pusi pe dansat. Funny Little Bunnies este un foarte frumos desen animat de Paste marca Disney, din 1934 pe Silly Symphony. Sper sa va continue starea de buna dispozitie ce ne invaluie pe toti in aceste zile.

E august, un mic oras pe malul marii …, in plin sezon, ploua torential de citeva zile, orasul arata de parca ar fi parasit. Toti au datorii si traiesc din credite. Din fericire vine un rus bogat la un mic hotel cochet. Vrea o camera. Pune o bancnota de 100$ pe masa receptionerului si se duce sa vada camerele.