Nu mai sarim de pe pod in rau pentru ca ne stricam iPhone-ul. Nu ne mai aventuram in escapade nude in mare pentru ca (nu-i asa?) nu ne putem lua mobilul cu noi. Aventurile nu mai sunt reale daca nu sunt pe Instagram. Tehnologia a condamnat spontaneitatea aventurii si ne ajuta sa o distrugem de fiecare data cand Google-im, check-in-uim si hashtag-uim.

Asta-i tot ce vreau acum: o camera simpla, un singur bec in mijlocul tavanului atarnand in capatul unei tije lungi, genul pe care-l vezi in apartamentele ieftine ori in camerele de hotel despre care nimeni nu-si mai aminteste (ori nu vrea sa-si aminteasca) ca a locuit in ele. Noaptea lumina slaba, trista nu atinge niciodata colturile mai indepartate. Cade peste o camera plina de umbre. Si nici nu conteaza pentru ca nu lumina e importanta aici. Camera este curata si luminoasa in timpul zilei.

Vulpile arctice fura circa 40 de oua de snow goose sau gasca albastra – o specie de gaste ce traieste in America de Nord – pe zi pentru a-si hrani proprii pui.

Acum aproape o suta de ani un necunoscut film-maker a pornit-o pe strazile din Göteborg si a inceput sa filmeze strazile suparand in acest proces cel putin un cetatean. Orasul, fondat in 1621 este al doilea ca marime din Suedia si chiar si-acum un secol populatia lui putea fi cu greu numita una de provinciali. „The Barber’s Shop in the Village”, primul film suedez – o drama – a fost lansat in 1897 iar pana in 1905 cele mai multe orase suedeze aveau propriul cinema.

Da, da, da! Stiam ca Noua Zeelanda ne minte cu nerusinare si ca nu la ei s-au filmat aventurile hobitilor! Era vorba de Romania tot timpul asta! Hobiti la Targoviste – asta chiar suna intr-un mare fel!

Intr-o zi, asteptand metroul, Ed Gavagan urmarea doi tineri studenti la medicina exersand nodurile. Si o amintire puternica i-a acaparat cu totul memoria – unul din acele momente ce-ti schimba viata pentru totdeauna. Si lui i-a schimbat-o. O poveste de neuitat despre abilitati/calificari si recunostinta.

Ca sunt inteligente stiam. Toate animalele au capacitatea de a invata, daca ai rabdare sa te ocupi de ele. Eu imi suspectez de mult cainele ca intelege tot ce se vorbeste in jurul lui, ca asociaza cuvinte cu anumite actiuni si stie ce trebuie sa urmeze, insa ce face motanul asta nu cred ca l-a invatat stapanul. Priviti si distrati-va.

Duminica dimineata m-am decis sa fac ceva ce imi propun sa fac de aproximativ 2 ani de zile si anume sa cobor pe jos de pe Varful Postavarul pana la mine acasa prin paduri. Duminica fiind ziua tatalui meu am decis ca ar fi o zi minunata sa execut calatoria ca si o chestie care o dedic lui. Zis si facut! M-am urcat pe autobuz, apoi telecabina si in final eram sus!