„Nu contenește să mă uimească spălatul rufelor pe FB.
Îmi amintesc de o poezie a lui Prevert.
„Oh, crancena, uluitoarea duhoare de carne care moare;
e vara si totusi frunzele arborilor din gradina cad si crapa de parca ar fi toamna…
Duhoarea vine din pavilion, din resedinta domnului Edmond – sef de familie, sef de birou;
e ziua cand familia isi spala rufele si-i a familiei duhoarea asta.
Seful familiei, sef de birou, acasa – in pavilionul resedintei de canton , umbla solemn in jurul hardaului familial si isi repeta fraza favorita: „rufele murdare trebuiesc spalate in familie!”,
pe cand familia lui colcaie de scarba, de rusine si se inghesuie infiorata sa spele si sa frece; pisica ar dori grozav sa plece,
caci toate astea ii intorc pe dos si matele si inima de pisicuta,
dar usa e zavorata bine si biata pisicuta varsa nefericitul dram de inima pe care l-a mancat aseara, si in hardau plutesc de-a valma: portofele vechi, matanii, iconite, suspensoare, scufe de noapte, carpe, bonete militatre, bucati de vata scoase din urechi, registre, polite de asigurare, scrisori de dragoste in care e vorba de bani, scrisori anonime in care e vorba de dragoste, rozeta legiunii de onoare, o panglica soioasa, o sutana, o rochie de mireasa, o frunza de vita, un halat de infirmiera, cateva scutece, o izmenuta cu dantele, un pantalon de gips, un pantalon de piele… deodata in casa se aud gemete prelungi si pisicuta pune labele peste urechi sa nu le auda,
caci ea pe fata casei o iubeste si fata e aceea care tipa,
si toti ai casei au ce au cu ea,
cu biata fata,
si ea e goala…
si ea geme … si e disperata…
si tata,
ca sa o invete minte,
o pocneste cu peria de scanduri peste cap;
are o pata fata si toti ai casei vor sa-i spele pata si o scufunda in hardau si-o rascufunda,
si ea se zbate, plange si urla
si e toata numai sange,
dar numele nu vrea sa-l spuna…
si tata urla furios:
„Nimic din toate astea nu trebuie sa iasa de aici!”.
„E mult mai bine ca totul sa ramana intre noi!” adauga si mama;
iar fii mari si mici si verisorii si tantarii tipa,
iar papagalul repeta grav cu capul sub aripa :
„Nimic din toate astea nu trebuie sa iasa de aici”;
Onoarea familiei, onoarea tatalui, onoarea fiului, onoarea papagalului Sfant Duh,
tanara fata e insarcinata, nu trebuie ca pruncul ei sa iasa de aici ;
nu se cunoaste tatal in numele tatalui, si-al fiului si-al papagalului mai sus numit sfant duh.
Nimic din toate astea nu trebuie sa iasa de aici” – cuprinsa de un extaz supranatural batrana mama mare sta pe hardau calare si impleteste o cununa de imortele artificiale pentru copilul natural… si fata e calcata in picioare;
familia desculta o calca si-o piseaza si-o zdrobeste;
familia isi starce mustul ei familial, mustul onoarei;
si fata crapa inundata in apa… la suprafata apei plutesc baloane de sapun, baloane albe, pale, baloane de culoarea pruncului Fecioarei…
Pendula bate unu jumatate si atunci seful familiei, sef de birou isi pune melonul nou si iese din pavilion si traverseaza piata resedintei de canton,
si ii raspunde la salut subsefului care-l saluta…
picioarele de sange ii sunt pline… spalatul petelor i le-a inrosit,
dar ghetele lucesc
si e mai bine sa fii invidiat decat compatimit. („Spălatul rufelor”)” – Candice Prohanca-Dragota
