Reguli simple

Cateva reguli simple, de buna purtare. Da, stiu, trebuiau invatate de-acasa, nu de pe net, da’ daca nu-i acas’, macar aici sa fie!

„Regulă de bună creştere. (no. 1)

Să ne imaginăm că afară plouă. Iar tu mergi prin ploaie, undeva, unde ai tu treabă, cu umbrela deasupra capului.
Pe o stradă, din faţa ta vine un cetăţean. Care, la fel ca tine, se adăposteşte de ploaie sub umbrela lui. Nu încăpeţi decât voi pe stradă. Treceţi unul pe lângă celălalt. Cu umbrelele deschise.
Când ajungi în dreptul lui, e absolut obligatoriu (moral) să înclini umbrela, în direcţia opusă cu partea pe care el trece pe lângă tine. Nu trebuie să-ţi dezveleşti capul. Doar să o înclini un pic, în partea cealaltă.
Nu o ridici, nu o laşi în jos, nu o laşi pe spate şi sub nici o formă nu o învârţi în mână când treci pe lângă cetăţean! Că nu eşti ţăran!
O înclini scurt în direcţia opusă cetăţeanului! Aşa cum, şi cetăţeanul e obligat să o încline în direcţia opusă ţie.
De ce trebuie să faci asta? Simplu.
1. Ca să nu-l uzi pe cetăţean. Dacă eşti mai mic decât el, toată apa de pe umbrela ta, ajunge pe umerii lui.
2. Ca să nu te uzi pe tine. Dacă eşti mai înalt decât el, toată apa de pe umbrela ta, ajunge pe umbrela lui, care ajunge pe umerii tăi.
3. Pentru că de-aia ai stat 7 ani acasă. Ca să înveţi cum să te comporţi în societate!
Am pus „no. 1” pentru că mai sunt câteva. De-ăstea mici şi peste care toată lumea sare. O să le mai scriu pe-aici, când o să am timp. Cred că nu sunt scrise pe nicăieri, prin nici o carte. Dar trebuie învăţate, (şi/sau ar fi trebuit să le ştii) dacă nu vrei să pari un ţăran.

#ReguliSimple #FiiCivilizat

Unii (foarte mulți….din ce in ce mai multi) te-ar intreba: ce a aia buna creștere? Adică cum, ei nu sunt destul de „crescuți „? Stii despre cine vorbesc, despre aia care nu stiu ca trebuie sa faca loc sa coboare altii din metrou ca sa poata urca ei, aia care abia asteaptă sa prindă un loc liber sa stea pe scaun in mijloacele de transport in comun fără sa întrebe pe femeia gravidă sau in vârstă daca doreste sa ia loc, aia care te văd ca ai multe plase, bagaje si se așteaptă sa-i ocolesti tu pe stradă, aia care nu stiu ce inseamna sau ca exista si cuvântul pardon sau ma scuzati…. Dar tu vorbesti de umbrela… Ha… Dar tare glumet mai esti!” – Sergiu Petre

Comentati?