Un singur lucru mi-am permis sa modific in randurile scrise de Manuela Dascalescu: titlul – Cainii iubesc si urasc omeneste. Nu sunt deloc de acord cu faptul ca ei ar fi capabili de ura oricat de mari ori de fiorosi ar parea. Cainii iubesc.
Acu’ multi ani, intr-o vara, la Sinaia, inchiriasem o casuta, cu proprietarii departe, in celalalt capat al orasului. In curte, vreo doua gaini, hranite de-o vecina si dezouate de noi, cu liber de la stapanire. Frumos, coasta de munte, coclauri de umblat, padure si-o pajiste veerdee, pe care fi-miu, trei ani, o impartea c-o huiduma de caine lup corcit cu nu stiu ce…da maare. Ala parea pasnic, la lant serios, gros cat bratul meu … stapana-l hranea numa ea, de doua ori pe zi, ora fixa … zice e cuminte, da sa nu-l provoace copiii, ca nu-i castrat, sta cam mult in lant si-l mai apuca. Trece o zi-doua, era o dupamiaza calduta, fie-mea si tac-su, morti de haladuiala, pupau pernele prin casa, eu si al mic, pe-afara, motaiam la soare … cand, deodata, vad o limba mare in cana mea de cafea.
Domnul Rex rupsese lantul si hai liberare … fi-miu, nici o treaba, il ia la flocait prieteneste, capata o limba multumire si-si vede de treaba … eu incep sa procesez, cu jivina tolanita la picioarele mele … bine ca fata doarme, ea-i mai panicoasa, cine stie … iau animalu de lant si hai la plimbare prin curte … ala bucuros nevoie mare, da cand sa-l apropii de cusca, sa-l leg intr-un fel, ntz, ma trage in sens opus.
N-o sun pe proprietareasa, femeia era cu burta la gura si oricum venea peste vreo doua ore … ma duc inapoi la lancezeala. Peste drum, vreo doi vecini, la fel de ocupati ca mine, cu petele din soare zic „doamnaaa, vedeti cu cainele ala, ca-i spaima cartierului, o sarit o data gardu … da nu vi-i frica ?” … eu il mangaiam de zor pe ala si nu-i parea rau neam. Nu termina aia bine de spus ca vad intrand pe poarta o umbra, Rex face doua-trei salturi si rateaza milimetric un picior, fix cand aia intra in casa, la adapost. Era gainareasa, veche inamica si victima a lui Rex, dupa cum aveam sa aflu cu lux de amanunte de la cartier.
Agitatia ii sculase si pe cei din casa, fie-mea se itea terifiata la un geam, ii zic lui barbata-miu: stati acolo, ca-i mai bine, nu stiu ce ochi ii plac lu cutu … da cum sa scot femeia ingrozita din casa ? … aia sa plece cu orice chip … deschid poarta, iau godzila in alt colt al curtii, incep s-o mangai pe burta, iar tipa prinde un moment si fuge.
Cartieru se uita ca la urs … „doamnaaa, aveti curaj mare, de ala nu s-apropie bine nici gazdasul dvs., numa sotia lui … animalu simte sufletu bun, bla, bla” … cu intrebari si raspunsuri pe dupa gard, cv complet, pedigree, istoria Moldovei, trece timpul si vine stapana … aia o sfecleste cand vede si aude povestea … „doamnaa, daca v-o deranjat cu ceva, eu va mai las la pret, ca asa ceva nu mi-am inchipuit” … Si-l leaga la loc pe Rex, cu ajutor si logistica moldoveneasca … a doua zi o venit c-un meserias de i-o pus nu-s ce lant nituit. Cat am mai stat pe-acolo, vreo trei-patru zile, Rex era mut si bland. Pana aparea gainareasa … aia-si vedea repejor de treaba ei si-o tulea. Iar eu nu ieseam o data pe straduta fara sa ma salute toti vecinii … mi se dusese buhul, ca despre-o ciudatenie.”
by Manuela Dascalescu (via Carmen Gane) – (photo via pininterest)