„Dita von Teese, un star al scenei burlești contemporane, povestea odată despre ce învățase în tinerețe, pe când dansa la bară în L.A. Colegele ei – dansatoare cu părul blond oxigenat și bronzate la solar, purtând bikini de culoarea neonului – se dezbrăcau până la piele pentru un public de cincizeci de bărbați, care le dădeau fiecare câte un dolar. Dita urca pe scenă purtând mânuși de satin, un corset și un tutu, făcând striptease lasciv până ce rămânea în lenjerie, iar atunci, deși patruzeci și nouă de bărbați o ignorau, unul o răsplătea cu cincizeci de dolari.
Acel bărbat, spunea Dita, era publicul ei.
Exact asta am învățat când eram statuie vivantă, cocoțată pe o ladă, apoi în timp ce cântam în baruri cu prima mea formație, iar apoi când am apelat la crowdfunding. Era esențial să mă simt recunoscătoare pentru acele puține persoane care se opreau să privească sau să asculte, în loc să îmi irosesc energia pe resentimente față de cei care treceau pe lângă mine.
Nu mi-am propus niciodată să fiu pe placul tuturor celor care treceau pe lângă mine sau al celor care mă ascultau la radio. Tot ce îmi trebuia erau… câțiva oameni. Suficienți oameni. Suficienți cât să merite să mă întorc a doua zi. Să le fiu recunoscătoare lor.
Amanda Palmer, Arta de a cere. O declar o zi bună pentru lectură.” – Veronica Soare