„Ar fi trebuit să existe şi o poză cu mine făcând poza asta. Prosopul răsucit pe cap îmi cădea pe un ochi de fiecare dată când mă aplecam să schimb locul ghioceilor. Schimbare de loc e cam mult zis. Îi mutam doar vreo jumătate de centimetru. Deasupra se rotea un fulg şi l-am vânat cu iPad-ul câteva minute până s-a hotărât să se aşeze în locul în care îl vedeţi acum. Mă înghiţea primăvara. Pe papucul de casă mi se aşezase o gărgăriţă. Fulgul se mişca în sus şi în jos, precum viaţa, precum respiraţia unui copil adormit. Apoi şi-a găsit în sfârşit locul şi eu am făcut poza asta. M-am uitat la papuc să văd dacă mai era acolo gărgăriţa. Era. Am pozat-o şi pe ea. De acum arătăm pur şi simplu nebună. Turbanul îmi căzuse de pe cap şi părul îmi era vâlvoi, îmi târâiam un picior că să nu o deranjez pe gărgăriţă, aveam o privire de om hărţuit. M-am aşezat pe canapea şi prin acoperişul de sticlă, am admirat cel mai albastru cer. Nu ai milă, i-am spus primei veri. Ea flutură din gene si incalecă pe o lacrimă de turturea.” – fotografie si text Cristina Snyder
