„Povesti pentru tata
Inainte de ’89, tata a avut vreo trei Trabanti. Ultima masina am condus-o si eu. Cu masinutele astea a umblat tata in lung si-n lat. A ajuns chiar si la Berlin. In cel de Est. Mare parte din drumuri le-am facut amandoi. Dincolo de faptul ca erau cele mai placute si mai frumoase calatorii – tata fiind cel care m-a invatat sa vad ce este in jurul meu, pentru ca mereu imi arata ceva, imi spunea o poveste, o intamplare sau ceva care sa aiba o anume legatura cu locurile pe unde treceam (ceea ce fac si eu cu insistenta cu Petra, azi, in toate drumurile noastre), tata m-a invatat ce inseamna conducere preventiva, calm la volan, eleganta si amabilitate in trafic. De la tata am invatat sa-i ajut pe cei care sunt intr-o incurcatura in trafic, si o fac mereu, aproape instinctiv, tot tata m-a invatat sa-i multumesc soferului care opreste la trecerea de pietoni pentru mine, iar azi nu pot trece o strada fara sa multumesc celui care ma lasa sa trec, dupa cum o fac si daca sunt la volan si altul ma ajuta pe mine, in trafic. Evident ca eu nu-s doar nobila si eleganta ca bietul tata – Bunul sa-L tina in lumina – eu am si explozii de furie si excese, dar asta este alta poveste.
Tata avea si obiceiul de a-i saluta pe politistii din orasele mici, de pe soselele dintre localitati. In Bucuresti nu facea asta decat prin intersectii sau acolo unde exista momentul contactului vizual cu politistul, dar in orasele mici sau aiurea prin tara, era lege. Obiceiul lui mi-a intrat si mie in reflex. O facem prin Bucuresti, in intersectiile dirijate de politisti sau pe unde omul ala vedea ca-i multumesc ca m-a ajutat sa trec sau ca-mi da indicatii, ca semn ca l-am vazut si-i apreciez munca si atentia… Asa consider eu ca-i normal.
De cand am plecat din Bucuresti, in conditiile in care o duc si o aduc pe Petra la scoala si inapoi, invariabil circul foarte mult, in fiecare zi (mai putin acum in vacanta, desi si acum tot fac doua-trei drumuri pe saptamana) si, evident, am salutat tot politistii de prin Curtea de Arges. Si vorba aia, e deja un an. Treaba este ca oamenii au ajuns sa ma cunoasca. Cand, la inceputul verii, s-a stricat Toyota si am umblat cu Opelul m-am trezit cu un politist care m-a intrebat „Unde-i Toyota?” Si dupa ce i-am spus ca s-a rupt o roata, m-a intrebat daca am patit ceva si daca suntem bine.
Azi, era deviata circulatia in Curtea de Arges, ca se toarna asfalt, si vreo doi dirijau masinile pe alt drum. Mai trebuie sa spun ca unul dintre ei m-a salutat el primul si pentru ca mi-a vazut mutra suparata ca-i drumul inchis m-a oprit si m-a intrebat unde ma duc si m-a lasat pe unde nu era voie pentru altii. Ma gandesc ca oamenii astia se gandesc ca-s vreo ceva, vreo nevasta de smecher sau cine stie…. desi mie mi-ar placea sa fie amabilitate ca raspuns la amabilitate, dar nu cred…” – Otilia Ignat