Echilibrul

echilibru..
………………………………………………………………….
Eram cu Mara, când intră colonelul în cămăruţa ei în care simţeai intensitatea cuvintelor fiecărei cărţi. Le citiseră. Le trăiseră. Amândoi. Şi erau multe. O simţeai, pentru că aviditatea şi înţelegerea colonelului şi ale Marei le dădeau suflul sensibilităţii, într-o empatie determinantă. Şi dintr-o dată te pomeneai într-un hăţiş de noţiuni, idei, concepte. Mi se învârteau în cap. Erau ale lor? Ale scriitorilor ale căror nume odihneau într-o tăcere plină de conţinut pe rafturile bibliotecii lor? Ale mele? Dacă ideile ar avea culoare, miros, cu siguranţă am vedea punctele comune, diferenţele, interferenţele şi am decreta, cu mai multă sau mai puţină modestie, compatibilitatea relaţiilor, aflarea numitorului comun. Însă culorile presupun nuanţe. Dar mai cu siguranţă am şti de unde vin, provin.
– Cum vedeţi voi echilibrul? întrebă colonelul.
Mara zâmbeşte. Ceea ce mă face să înţeleg că între ei a mai avut loc discuţia asta. Ce aş putea să-i răspund? Mă gândesc şi îmi dau seama că, deşi sunt sub zodia echilibrului, habar n-am ce presupune asta, cum mă pot exprima despre ceva ce nu sunt sigură că ating, simt? Darămite să-i mai dau o definiţie.
Incerc totuşi printr-o supoziţie:
– Echilibrul e atunci când te simţi stăpân pe situaţie şi reuşeşti să faci să nu-ţi scape lucrurile de sub control.
– Fals, Ilinca! îmi zice colonelul. Echilibrul îl găseşti atunci când treci prin ambele extreme şi rămâi netulburată.
Câtă dreptate are! Mă gândeam la frica mea, nativă aş spune, de a face ceva despre care raţiunea îmi spune că ar putea încălca o lege nescrisă, o concepţie bună exprimată prin: „asta-i bine, asta nu”… toate inoculate, nu fără intenţii pozitive, de cei mai mari mie, de părinţi, profesori, formatorii de suflete, oameni care au ceva de spus… la o varstă la care decelarea adevărului, neliniştea dată de căutări şi descoperiri de sine ar trebui să constituie încercări, deloc timide, care să facă să vibreze adâncul fiinţei. Atunci curajul m-ar îndemna cu siguranţă la o constatare a limitelor… extremelor. Iar atingerea acestora mi-ar aduce bunăvoinţa lui „am trecut pe-acolo”, dând drept la cunoaştere şi sancţionându-l pe „n-am ştiut”.

…………………………………………………………………..

by Maria Ranga

Un comentariu pe “Echilibrul

  1. mi-a placut mult replica colonelului: „echilibrul îl găseşti atunci când treci prin ambele extreme şi rămâi netulburată”…eu fiind nascuta in zodia balentei, cunosc pe propria-mi piele, trecand de la extrema la alta, pana-mi gasesc echilibrul, nu pot sa spun ca raman netulburata….

Comentati?