Sorin a ajuns clasa a VIII-a. Nu ştiu când au trecut anii. Mulţi dintre voi ştiti toate poveştile cu el, de când era clasa a V-a.
Acum câteva zile, le-am scris pe tablă, înainte de a începe recapitularea firească, două versuri din Ştefan Augustin Doinaş. Şi le-am pomenit şi despre poezia „Mistreţul cu colţi de argint”, promiţându-i-o lui Sorin.
Azi, i-am dat, pe Facebook, poezia promisă. Trebuie să recunoaştem că e destul de grea pentru un băiat de clasa a VIII-a, dar el, totuşi, a prins ceva din ea. Sunt convinsă că atunci când se va mări, va vedea mai mult, aşadar fiţi îngăduitori cu el. 🙂
S-a-ntâmplat, în urmă cu ani, s-o dau şi altui elev, din clasă mai mare, dar n-a putut să-nţeleagă nimic, luând totul la propriu. Ghilimele din text îi aparţin lui Sorin.
„Mulțumesc! Prințul își urma idealul de a prinde mistrețul cu colți de argint, fără să lase vorbele servitorului să îl supere, să îl abată, iar la final, când e rănit mortal de mistreț, îşi „cântă” victoria la fluierul de corn, până piere învingător. Adică, trebuie să avem idealuri bine stabilite în viață, pe care să le urmăm fără să ne lăsăm descurajați de altii. Și când plecăm din lumea celor vii, să lăsăm un „cântec”, un răsunet în urmă. Iar slujitorul era ca un obstacol, era un om înlănțuit de pământ.”
Imediat, i-am dat să citească poezia „Necuvintele” a lui Nichita Stănescu. Am crezut că e mai uşoară pentru el.
– Asta e grea, mă mai gândesc, îmi scrie Sorin.
Îi spun ce scria Nichita despre diferenţa, în limba română, dintre om şi pom, n-apuc să-i mai spun şi altceva, întru a-l ajuta, că imediat mă-ntreabă:
– Cum e oare viața, din perspectiva unui pom?
– Bună întrebare, îi zic. Tu ce crezi?
– Cred că ar fi destul de bizar să fii o sămânța mică, născută în întuneric, să îţi întinzi rădăcinile în adâncurile pământului, ca apoi să te înalți spre cer timp de sute de ani, dacă nu ești tăiat sau lovit de fulger. De fapt, e cam ca viața unui om, gen începi viaţa într-o lume nouă, obscură, ca mai apoi să îți întinzi rădăcinile, baza ta adânc în interiorul necunoscutului, iar cu cât ai mai multă stabilitate în interior, poți să te înalți mai sus spre cer. Dacă ar avea gândire sau vorbire, cred că un copac ar putea să ne învețe multe, după sute de ani de meditație.
Doamna, dar credeți că e posibil ca binele absolut să fuzioneze cu răul absolut, în armonie? Există atrocități necesare sau lucruri bune pentru o parte și rele pentru o altă parte? E posibilă fuzionarea dintre un înger și un demon?
Trebuie să ies puțin. O seara bună!
Acesta e Sorin, în anumite momente.” – Ioana-Steluta Manea