„În seara asta, m-am întâlnit cu o fostă colegă. Printre altele, mi-a povestit despre un fost elev de-al ei, care a intrat într-o depresie majoră din cauza faptului că părinţii l-au obligat să dea la medicină, în timp ce el voia să urmeze Arte plastice. Nu a intrat la facultate, iar acum îl obligă să se mediteze intens pentru a reuşi de astă-dată.
Această întâmplare mi-a amintit de o poveste cu un băiat de la un liceu bun, care a venit la mine, de vreo două ori, pentru matematică. O cunoştinţă mă rugase insistent să-l ajut. Dintru început, mi-am dat seama că nu are şanse. Matematica era pentru el cum e japoneza pentru mine. Nu avea înclinaţii, în plus, avea foarte multe goluri. Nu era deloc lipsit de resurse mentale, ci era o fire artistică. I-am sugerat să se mute la uman, cât mai repede, el fiind la un profil de ştiinţe ale naturii. Mama lui însă voia să facă matematică, pentru a da apoi la Universitatea Maritimă din Constanţa. Însă băiatul nu visa la aşa ceva.
După două întâlniri cu el, am vorbit cu doamna care mă rugase să-l ajut, spunându-i că trebuie mutat musai la profil uman. Să facă tot posibilul astfel încât s-o convingă pe mama lui că e mult mai bine astfel. Era deja ultimul an de liceu. Nu ar fi putut lua bac-ul la matematică.
Mi-au urmat sfatul, băiatul mi-a mulţumit din suflet, iar acum este student la Litere. Probabil va citi aceste rânduri şi va zâmbi, fiind printre prietenii mei, aici.
Nu ştiu când vor înţelege unii părinţi că nu trebuie să-şi transfere visurille în copiii lor, că nu au voie să oblige un suflet să se orienteze spre ceva anume, atât timp cât acesta simte diametral opus. Harul nativ este irepresibil, nu poate fi înăbuşit de dorinţa părinţilor reluctanţi. Iar dacă acest har nu este lăsat a se manifesta, poate să apară depresia.
Şi iar spun că „Dead Poets Society” ar trebui să fie vizionat în orice şcoală. Mamă şi tată, cu copilul alături. Poate astfel vor fi evitate mutilările sufleteşti ce lasă negre şi-adânci urme.” – Ioana-Steluţa Manea
