Zbor frant

„Mi-am rupt o aripă. Oamenii spun că n-o să mai pot zbura niciodată. Nici ei n-au aripi, dar pot zbura în fel de fel de chipuri. Am nevoie de oameni de-acum, să zbor în sufletul lor mi-e de-ajuns. Dar nu m-a vrut nimeni. Cei care m-au găsit m-au dus la fel de fel de oameni, dar suflete n-au găsit. Ei nu mă mai pot ține mult, că au o pisică, și se tot chinuie să mă ascundă de ea. Nici ea nu are aripi, dar doarme mult și visează, și-atât de adânci sunt visele ei încât cine cade în ele nu se mai poate întoarce. Oamenii-au spus, în schimb, să merg cu încredere la Visul Luanei – Luana’s Dream, că-i foarte frumos. Am fost, dar nu mai aveau niciun loc, mi-au schimbat pansamentul și m-au trimis înapoi. Așa c-am venit și la voi, iertați-mă că atât de târziu, știu că toate sufletele sunt deja ocupate, dar pot spera un pic?” – Mugur Grosu

Despre un zbor frant care nu trebuie sa ramana asa … Astfel mi-am prefatat redistribuirea postarii asteia cu o gheara in suflet ca nimeni nu va lua un porumbel ranit sa-l vindece si sa-l (re)invete sa zboare. Dupa postare mi-am zis sa vad si comentariile pe postarea initiala a lui Mugur Grosu si surpriza! La distanta in timp de doar cateva minute Mugur Grosu scrie: „tocmai ce-am primit o veste bună, Octavian Dănilă s-a oferit sa-l adopte 🙂 a salvat si un pescarus. Nu-i meritul meu, octavian vazuse distribuirea la Deea, cred, dar m-am bucurat ca un om bun va avea grija de un zbor ce a fost oprit pentru moment. El este Octavian Dănilă:

„odată am avut pui de broască țestoasă. i-am găsit pe punte, la iaz, erau foarte mici, i-am hrănit cu râme și cu salată verde, au început să mă iubească. după un timp au reușit sa se suie pe mine și le simțeam lăbuțele mici și gingașe pe piele. le plăcea în apa dulce, o puneam intr-o cadă făcută din bucăți de lemn de stejar, prinse cu cercuri de tablă, și în fiecare dimineață le culegeam rouă de pe frunzele de brusturi, pentru că acolo se aduna mai multă. scoteam apă proaspătă din fântână, vărsam roua în ea, și îi priveam cum înoată. când au crescut suficient de mari le-am dat drumul în iaz. seara veneam pe punte și le aduceam mâncare. ieșeau din stuf, se apropiau de mine și îmi mâncau din palmă, puii mei de broască țestoasă. când am venit, peste un an, și m-am dus la iaz, au venit la mal două broaște țestoase, deja mari, și eu le-am mulțumit că nu m-au uitat. se copseseră merele pentru plăcintă, în merii de pe malul iazului, și coarnele, în cei doi corni de lângă punte. merele, de coapte ce erau, se desprindeau de pe ramuri, veneau de-a rostogolul prin iarbă și cădeau în iaz, cu plescăituri mari, aruncând apa jur împrejur. și iazul era pictat cu mere verzi, sau roșii și galbene, moi și zemoase, ca în lacustrele cu nuferi ale lui Monet.”

Comentati?