Picaturi de curcubeu

„mi-am amintit azi de C… 🙂 cine e C? C e cel care mi i-a revelat pe Herman Hesse, pe Brahms, pe Jim Morrison si pe Camus (la alt nivel decat eram eu obisnuita sa-l privesc/ citesc)…

pe C. l-am cunoscut virtual… avea vreo 15 ani mai mult decat mine. inainte de facebook. si de whatsapp si de orice alt mijloc de comunicare din asta modern, o relatie de vreo 6 luni la un nivel care imi provoca… orgasm intelectual. era cel mai destept tip pe care il intalnisem pana atunci… un asocial si un nebun, dar un nebun care m-a provocat sa imi depasesc limitele si sa imi fac ordine in viata si in ganduri… nu prin sfaturi. era un tip complexat. prin ceea ce era si prin ceea ce imi povestea. eram confidenta lui. ma suna in fiecare seara si conversatiile durau peste 3 ore. vorbeam despre toate… si despre nimic…

avea o voce absolut hipnotizanta. la un moment dat ajungem si la „hai sa ne cunoastem face to face”. o facem. am avut o noapte intreaga la dispozitie o galerie de arta contemporana (a fratelui). prima intrebare (intr-o cafenea din Piata Universitatii): daca ai ascultat muzica, de ce trebuie sa vezi si dirijorul? retoric. era valabil pentru amandoi. ma uitam la el si cuvintele, care inainte imi curgeau atat de firesc, indiferent de subiect, se incapatanau sa ramana ascunse prin niste sertarase pe care nici eu nu le cunosteam.

o noapte intreaga am ascultat istoria fiecarei piese din galerie. divagatii care mergeau de la muzica clasica la poezie ermetica si de la dragoste la mituri antice. a fost pentru prima data in viata mea (si ultima) cand m-am simtit nesemnificativa raportata la cultura cuiva.

singurele mele intrebari: C, tu traiesti sau esti imaterial? unde e viata ta? stii ce gust are un pahar de bere sau o felie de pizza mancata la 2 noaptea cu o fata langa tine sau cu prietenii?

m-a privit cu ochii lui mari, caprui, cu cearcane de la noptile pierdute cu nasul in carti: ma inveti? …
au urmat multe conversatii dupa aceea. era derutat, captivat de un ideal si de o imagine care nu erau ale mele si pe care efectiv si le inventase. se agata ca de ultima sansa de ceva ce nu exista… cred ca pentru prima data in viata a suferit altfel. n-am vorbit, decat la intervale foarte lungi, timp de 4-5 ani. apoi tacere. de vreun an imi scrie iar. si a reusit sa fie altul. in primul mesaj de dupa epoca de liniste mi-a scris doar atat: „imi place gustul de pizza la 2 noaptea cu fata langa mine. berea insa e amara… 🙂

ultimul mesaj m-a facut fericita: „o sa am un copil! iti dai seama? eu, un copil! sunt batran?”
nu, C… nu esti batran. pentru tine viata abia a inceput, prieten drag!

P.S. Am scris fara majuscule fiindca asa imi scria el. In cele peste 500 de emailuri schimbate, inclusiv numele erau cu minuscule. 🙂
Cred ca aceasta a fost prima mea postare pe facebook, pentru un grup foarte restrans de oameni, acum aproape un an. E timpul sa ma opresc…” – Szivarvany Csepp (Picaturi de curcubeu)

Comentati?