„V-as povesti despre nea Dumitru … Dar pe cine intereseaza? E doar un capsunar. La propriu. A plecat prin ´94 din tara. La cules capsuni, la Huelva, cu un autocar, cateva haine intr-o geanta de mana ca sa nu plateasca pentru transportul la portbagaj fiindca orice ban era important pana la primul salariu si cu o multime de vise pentru cei cinci baieti pe care ii avea acasa si care il vedeau de mai bine de un an cu ziarul in mana dimineata cautand de munca.
A lucrat ca inginer, dar combinatul s-a inchis si a ramas pe drumuri. Cu banii primiti la disponibilizare a achitat casa ca sa fie sigur ca macar asta au. Dupa prima „temporada” s-a dus acasa cu aproape 4.000 de dolari. Si a venit si in anul urmator. Un prieten i-a spus ca ar fi bine daca ar cauta ceva de munca in constructii ca se castiga bine si e nevoie de oameni in zona Benidorm, unde se ridica bloc dupa bloc. Si a gasit. Cu sufletul indoit, a anuntat sotia si copiii ca mai ramane o vreme. Si s-au facut 2 ani.
Cand a ajuns acasa, si-a gasit nevasta imbatranita parca brusc. Cu niste dureri de cap care nu o lasau sa doarma nopti la rand. Au urmat medici dupa medici. Migrena! Tratamente, analgezice … Nimic nu avea efect. O vedea cum se topeste in fiecare zi. Si a luat-o cu el, lasand copiii in grija bunicilor. Dupa investigatiile de aici, verdictul medicilor a fost un soc: femeia avea o tumoare cat pumnul la creier. Trebuia operata de urgenta fara garantii prea mari de supravietuire. „Vreau sa vad copiii inainte …” Si i-a adus copiii. Pe toti. Cel mai mare avea 15 ani, iar cel mai mic 5.
Operatia a fost o reusita. Semipareza cu care a ramas definitiv pe partea stanga si proteza de la picior pe care o va purta permanent nu mai contau in fata faptului ca era in viata.
Nea Dumitru era si tata si mama, nu pentru 5, ci pentru 6. Muncea 10-12 ore pe zi si cand ajungea acasa spala, gatea, facea curatenie, statea de vorba cu copiii, ii controla la lectii … Ani la rand. Zambind. Multumindu-i lui Dumnezeu ca e sanatos si ca poate munci. Ca sunt vii si impreuna. Iar copiii au facut ce au vazut la tata. Au invatat pe rupte, erau exemple peste tot.
Timpul a trecut. Nea Dumitru nu e un roman, nu e un imigrant, nu e capsunar, nu e zidar. Nea Dumitru e tatal celor 5 medici. Asa il cunoaste toata lumea si cei care il cunosc sunt mandri de asta. Si el munceste in continuare, la peste 65 de ani, sa ingrijeasca „singurul copil care i-a ramas acasa: sotia”.
Anul trecut s-a schimbat pediatrul din sat. M-am dus intr-o zi cu fiica-mea care era racita si am dat peste un barbat frumos, cu ochi calzi, cu toate ca avea peste 1,90 m si peste suta de kilograme. Atent, respectuos, ca toti medicii. Cand m-am uitat pe reteta mi s-a topit inima de o bucurie pe care demult nu o simtisem: „Ldo. Sergiu B. pediatra”. Fiul cel mare al lui Nea Dumitru.
Dar asta nu intereseaza pe nimeni … Nici nu stiu de ce am pierdut timpul scriind, cand am inca de invatat ca sa fiu curva cu diploma …” – Szivárvány Csepp
