Inainte de inventarea stetoscopului, un medic asculta inima unui pacient pozitionandu-si urechea pe pieptul acestuia. Logic desigur! In 1816, René Laennec, medic si catolic devotat, a fost chemat sa examineze o tanara femeie suspectata a avea o afectiune cardiaca. Conform procedurii medicale a timpurilor respective, cu mana pe spatele pacientei a inceput sa loveasca usor in zona corespondenta pozitionarii inimii si a incercat sa asculte sunetul rezultat (sunetul „loviturilor” era folosit in diagnosticare). Din nefericire, din cauza ca pacienta era mult prea … corpolenta (ca sa fim draguti in exprimare), nu a putut auzi nimic.
Prea jenat sa puna urechea pe pieptul mult prea impozant al tinerei femei pentru a asculta mai de aproape inima, Laennec a imaginat o simpla si in acelasi timp geniala solutie: a introdus intr-un cilindru o bucata de hartie rulata si a folosit „dispozitivul” pentru a asculta bataile inimii pacientei.
Laennec a creat mai tarziu un nou instrument facut dintr-un cilindru gol de lemn, pe care l-a numit stetoscop, de la grecescul stethos (piept) si skopos (examinare).
Ati putea crede ca era tot ce astepta omenirea la acel moment si ca ideea sa a fost pe data imbratisata de medicii vremii sale. Da de unde! Chiar si fondatorul Asociatiei Medicale de Cardiologie, Lewis A. Conner, s-a impotrivit inventiei, preferand sa asculte inima direct cu urechea pe piptul pacientilor.