Troia si razboiul

Later edit: Pe 26 s-au mai implinit niste ani de cand …

Pentru razboaie castigate!
Poate ca si asta este unul la fel, chiar daca noi ramanem in urma neconsolati, Troita … dar ar fi trebuit sa ne dai un mic semn … Deliuta zicea ca ti-o fi ajuns cat ai stat cu noi si poate ti s-o fi facut dor de Ingeri sau doar te-ai hotarat sa pleci un pic poate … Nu stiu, iarta-ma, nu ma pricep sa-mi iau ramas bun de la oamenii dragi si de-asta n-am sa-mi iau la revedere decat cand voi veni sa-ti aduc flori. Pana atunci, cuvintele tale si un pic de Joe Cocker pentru miez:

Cand spun Elena Troia la ce va ganditi prima data? Probail ca la Elena din Troia, care conform mitologiei grecesti, a fost cea mai frumoasa femeie din lume.

Fiica lui Zeus si a Ledei, cunoscuta pentru rolul jucat in producerea Razboiului Troian, a fost rapita prima data de Tezeu pe la 12 ani, iar mai tarziu, desi casatorita cu Menelau, este din nou rapita de Paris cu incuviintarea Afroditei, care i-o daruise ca rasplata in urma arbitrajului favorabil legat de marul discordiei. Plecarea Elenei cu Paris la Troia este motivul razboiul troian, grecii pornindu-l impotriva Troiei pentru a-l pedepsi pe Paris, fiul regelui acestei cetati si pentru a o recupera pe Elena.

A mea prietena Elena (din) Troia are nume predestinat sa aiba parte de incercari. Nu e Regina Spartei, dar este o invingatoare. Introducerea a fost un pic prea lunga, asa ca va voi lasa cu povestea ei. Doar dati play pe piesa si purcedeti la citit. Veti intelege de ce … (13 Noiembrie 2011)

Nu stiu sa spun povesti. Stiu doar sa le ascult. Nu sunt un personaj de poveste. Din cand in cand doar locuiesc intr-una. Mai mult noaptea cand e luna plina. Prea plinul ei ma rotunjeste si redevin femeie. Una intreaga. Implinita. Sa-i spunem… Elena.

A fost odata, pe vremea cand Elena nu era Elena … o data. Sortii au hotarat sa fie 1 aprilie. Pacaleala era ca de fapt nu era o gluma. Trebuie sa ai simtul umorului dezvoltat cand ti se pune: ai cancer de san, faza avansata, inoperabil!

L-am avut. Am zambit si am intebat ce urmeaza … Au urmat 7 luni de chimioterapie. Otrava injectata in doze din ce in ce mai mari, nu avea nici un efect. Si nici nu era greu de suportat, deloc. Mai greu de suportat era suferinta pe care o intalneam peste tot in spital si compatimirea celor din jur. Cum sa treci peste astea decat zambind si glumind?! Sa vezi cum infloreste un zambet pe o fata trista, te intareste …

Asa m-am intarit eu, asa cred … terapia de grup cu zambete, rezolva ce nu rezolva chimioterapia …

Sigur, a mai fost si altceva … Au fost niste semen, am stiut mereu ca nu sunt singura, nu stiam exact cine sau ce e cu mine …dar era …

O femeie cu mintile ratacite mi-a spus din senin in statia de autobuz sa am incredere ca va fi bine fiindca Sfantul Nectarie are grija … Auzeam prima oara de acel sfant si i-am si uitat numele a doua zi; dupa o vreme o alta femeie necunoscuta mi-a zis pe strada sa ma rog la Sf. Nectarie si mi-a zis si unde e manastirea. Nu m-am dus … mereu ocupata cu ceilalti sau cu nimic … nu avem timp; cu 10 minute inainte de a ma sui pe masa de operatie, mi-am zis gata macar acuma sa ma rog Lui … Am scos o iconita de a lui trimisa de mama si … am bagat-o la loc in buzunar … O pacienta ce urma si ea sa fie operata ca si mine avea nevoie sa o strang in brate …; N-am mai apucat sa ma rog, venisera sa ma conduca in sala de operatie! Cand sa ies, o alta pacienta s-a repezit spre mine si m-a uns cu mir: “e de la Sfantul Nectarie” a zis ea…

Stiu sigur ca pana la sala de operatie “am zburat”. Am intrat impacata si fericita. Bucuria mea i-a cuprins si pe cei din jur. Poate (si) de aceea, in asteptarea chirurgului, anestezistul mi-a pus melodia lui Joe Cocker …

M-am trezit dupa doua ore cu o pofta nebuna de viata, debordand de energie. Am coborat din pat si toata noaptea in care a trebuit sa stau internata am trebaluit cot la cot cu asistentele … Dimineata la 7 Profesorul a trebuit sa ma externeze … Nu mai am post de asistenta disponibil a zis el razand.

Mi-am pus drenul dupa cap si am plecat acasa. Mi-am facut de mancare, m-am jucat cu pisile mele iar seara am iesit in cartier sa hranesc pisicile si cateii comunitari ca de obicei …
La Sfantul Nectarie am fost un an mai tarziu … Era o coada imensa …am socializat circa 2 ore … fara sa simt ceva special … cred ca nu era acasa … avea treaba.

Astazi am trecut pe la spital. Era acolo. L-am simtit. Si eu si toti cei carora le-am vorbit despre El.

Si ar mai fi multe de spus … poate la anul insa … Pana atunci sa zambim cu incredere; nu suntem singuri.

6 comentarii pe “Troia si razboiul

  1. Superba povestea desi n-am citit-o… deh… am dat peste cuvantele „sfantul nectarini” in timp ce aruncam o privire pe diagonala… 😀
    Un singur lucru nu inteleg… de ce e povestea asta minunata trecuta la rubrica „util/usefull”??????!!!!
    😀

  2. e foarte frumoasa povestea. Despre Sfantul Nectarie am auzit si in toata perioada cat tata se stingea incet din cauza unui cancer de prostata. Din pacate nu am ajuns la el si nu l-am dus acolo pe tata sa se roage …

  3. ca unul care a auzit-o si… cu cuvintele autoarei ma simt cumva privilegiat… 🙂 si, da, e (chiar) si util!…

  4. O sa va scriu o mica poveste adevarata, care cred ca s-ar potrivi aici:

    Iubire Nespusa

    „De-abia intoarsa acasa dupa patru zile de stat in spital, insist sa-mi spal parul, neintarziat. Dar e doar un pretext. O baie calda si aburinda pare sa fie pentru mine locul perfect ca sa ma ascund de teama care da tarcoale sufletului meu.

    Am tot amanat pana acum momentul inevitabil prin dezbracare, iar acum, scufundandu-ma in apa calda, cu spuma. Dar nu mai pot amana acest moment pentru multa vreme. Asa ca imi las privirea sa coboare incet, cu grija, catre locul gol, acolo unde aveam inainte sanul stang.

    Este vanat… verde si galben si plin de fire negre acoperite cu sange uscat. Mi se pare nedemn, brutal de urat. Imi trec rapid prin minte tot felul de planuri, cum sa fac sa nu-l mai las pe sotul meu Jim, sa ma mai vada vreodata dezbracata. Patima reciproca ne-a legat mult in casnicia noastra. Acum insa, totul pare sa se fi terminat. Cum as mai putea sa apar in fata lui cu un trup mutilat, o jumatate de om? Nu am decat 43 de ani, dar imi este atat de rusine de trupul meu cu o asemenea dovada de tradare. Stau intinsa in cada si ma las mangaiata de valuri de tristete.

    Deodata, usa baii se deschide larg si intra Jim, strapungand norul meu de auto-compatimire. Fara sa spuna o vorba, se apleaca incet ca sa-si puna usor buzele pe fiecare pleoapa pe rand. Stie ca din traditionalele noastre feluri de a spune „te iubesc”, acesta este felul meu preferat. Tot fara sa scoata o vorba si fara sovaire, merge mai jos. Imi vine sa ma chircesc ca sa-mi ascund transformarea. Jim priveste drept la rana si saruta delicat locul fara netezime. O data. Apoi inca de doua ori. De trei ori. Se indreapta de spate si imi zambeste dragastos. Apoi imi trimite pe calea aerului un pupic, care este al doilea obicei preferat al meu, si apoi inchide incet usa dupa el.

    Lacrimi calde, de recunostinta, mi se rostogolesc pe obraji si picura in apa din cada. Vanataia de pe piept este tot acolo. Dar cea din suflet a disparut … ” Margie Parker

    Oamenii de langa noi, care ne iubesc cu adevarat, ne pot face sa trecem mai usor peste toate probeleme stiute sau nestiute…

Comentati?