Inspiratie, 2 roti, 2 oameni si-un traseu

In urma cu vreo saptamana dadeam share pe Facebook la un foto-reportaj minunat de la Tour de France si il dedicam catorva prieteni ce sunt iubitori ai pedalatului. S-a pornit un dialog despre oportunitatea asocierii Turului Frantei si a pedalatului de placere al prietenilor mei. Lasand la o parte modestia unora dintre ei, concluzia de final a discutiei noastre a fost ca nu exista prea mare legatura intre fenomenul bicicletei in general si competitia ce se lasa – uneori – cu sange pe asfalt si carne agatata prin sarma ghimpata. Insa fenomenul bicicletei, in special al biciclistului de munte, mie mi se pare incantator si ofertant in surprize si satisfactii mult mai mult decat celebra competitie.

Povestea de mai jos, a unui traseu imaginat de Carol Varga (care intr-o modestie absolut cuceritoare incearca sa faca bicicleta iubita, tentanta, atragatoare cat mai multor tineri) si realizat de doi prieteni ai sai, este o pledoarie pentru descoperirea frumusetilor tarii noastre si altfel decat din documentare, fotografii ori mai stiu eu ce alte surse. E vremea vacantelor. Poate ca banii aruncati pe avioane v-ar putea folosi la altceva …

Roland Rigler şi Mircea Baba. Prima echipă care a atins integral (şi chiar a depăşit) obiectivele propuse de WEIDENTHAL – EIBENTHAL MOUNTAINBIKE EXPERIENCE 2011. Felicitări, băieţi! Sper ca experienţa voastră să motiveze şi pe alţii, să pornească în „marea aventură”. Mai multe detalii, aici:
http://www.facebook.com/event.php?eid=216622768363933

Iată povestea scrisă de Mircea Baba care, impreuna cu coechipierul său Roland Rigler, au realizat frumoasa performanţă de a parcurge un circuit WEINDENTHAL – EIBENTHAL ŞI RETUR (292 kilometri în 23 ore şi 15 minute). Vă redau textul aşa cum a fost scris:

Weidenthal-Eibenthal Mountainbike Experience 2011 – eXtreme Tour Challange – 16.07.2011

Vineri am reusit sa imi termin treaba pana la ora unu, am facut ultimele cumparaturi si am pornit spre gara, unde m-am intalint cu Rolly, care foarte entuziasmat merge sa cumpere bilete si apoi ne indreptam spre tren. La urcarea in tren suntem intampinati de controlorul nasilor, care ne intreaba daca avem bilete pentru biciclete, spunem ca avem dar el vrea sa le vada. Ii aratam biletele noaste iar pentru biciclete ii zicem ca vom lua din tren. Urcam bicicletele in tren si asteptam sa vina sa ne taie bilete. In tren e caldura mare iar noi suntem nerabdatori asa ca timpul trece greu.

Intr-un final ajungem in gara Slatina Timis; de la gara o luam usor spre sosea si vedem deja doua magazine. Vrem sa mai cumparam niste fructe dar astia nu au fructe deloc asa ca ne luam cate o inghetata fiecare si sedem la umbra lingand pasta rece si dulce.

Alimentam la fantana cu cap de leu si iau niste fructe de la chioscul de alaturi, apoi incepem urcarea; se lucreaza la drum, e praf si e cald; abia asteptam sa ajungem la Brebu Nou. Sus pe deal facem cateva poze si pornim spre pensiunea BN167. La opt fara un sfer seara suntem la pensiune.

Aici e agitatie se tine o scoala de vara. Rolly face cinste un rand de bere ca e ziua lui onomastica in claendarul maghiar, incepem sa despachetam si sa pregatim, apare Sandu si ne mai face cinste un rand de bere. Stie de intentiile noastre dar nu ni se alatura. Pregatim totul pentru plecare pana la ultimul detaliu apoi facem un dus si ne culcam. Vom dormi sub cerul liber doar cu sacul de dormit si un izopren. Dimineata avem mai putin de strans; la zece jumate deja dormeam.

Suna telefonul. E ora 4 si 20. Ne trezim, ne mai intindem si incepem sa strangem asternuturile; dimineata e racoare, mai luam o bluza pe noi, mancam fiecare cate o banana, luam apa si pornim. La ora 5 si 7 minute incepe aventura, asfaltul pana in pasul Prislop merge repede pe racoare, asa ca abia ne incalzim, dam jos o bluza si pornim spre Semenic; la izvor umplu si celalalt bidon cu apa.

Dupa o ora si un sfert de la start ajungem la bodega lui Cornel. Facem o poza si iesim pe creasta, drumul e vizibil si valonat; intram in padure si nu dupa mult timp ajungem la cantonul Cosava. Aici se intampla un lucru ciudat: gasim indicatorul cu trasele de biciclete si continuam pe drumul de pe care am venit; vad pe GPS ca ne indepartam de la linia pe care trebuie sa o urmam dar zicem ca e bun si drumul asta, ca tot acolo duce, crez pe care ni-l intarea si indicatorul si mergem asa opt kilometri cand la deal si cand la vale, de-a lungul unor canale cu apa, pana ce drumul se termina brusc la o carare care parca incepe sa urce. Nah ca tre’ sa ne itoarcem, dar inainte stai sa mancam un sandwich ca banana s-a terminat de mult; dupa sandwich merge si o ciocolata, apoi o gura de apa si abia apoi pornim. Ajungem iar la indicator. Nah ca e montat gresit, e perpendicular pe drumul catre Borlovenii Vechi si arata directia perpendicular fata de drum.

Revenim pe drumul cel bun, de acum incolo ma tin de track ca asta e bine facut de acasa. Ratacirea asta ne-a costat o ora si aproape 16 Km. De la indicator urmeaza o coborare, una dintre cele mai salbatice pe care le-am facut. Pe coborarea asta fac si prima pana si singura din tura, un semi snakebite pe care o reparam rapid; pe drum sunt multe balti iar noi nu vrem sa franam sa le ocolim, mistretul din noi isi cere drepturile. La intrarea in Borlovenii Vechi oprim la o fantana sa spalam bicicletele si sa ne spalam si noi ca doar urmeaza sa mergem la fete. Terminam cu spalatul si ne indreptam spre magazin, vrem inghetata.

Din Borlovenii Vechi pana in Barz avem asfalt pe care il parcurgem destul de repede tinand cont ca vantul batea destul de tare din fata. Din Barz ar trebui sa o luam spre Ravensca dar mai inainte facem o escala la Dealul Cerului. Aici pe Delul Cerului un profesor de la Facultatea de Arhitectura face practica cu studentii din anii mici de la arhitectura. Alexandra e de o saptamana aici iar lui Rolly ii e dor de ea, asa ca aici facem un popas mai lung. Cei de acolo sunt foarte mirati de ambitiile noastre pe ziua de azi; unii credeau ca am venit sa stam acolo si ne intrebau unde ne sunt hainele, ne servesc cu un ceai care a fost foarte bun, mancam, luam apa si la 12:30 pormin spre Ravensaca. Urcarea merge relativ repede desi a inceput sa se incalzeasca. Pana in Barz nu am stiut ce e aia caldura. Intr-o ora jumatate macinam cei 14 km de urcare, foarte scurt alimentam cu apa si facem o poza in Ravensca dupa care urmeaza coborarea spre Liubcova, la inceput foarte bolovanoasa iar apoi lunga si intinsa pe care o parcurgem in 50 de minute.

Ajungem la Dunare, peisajul e superb, am face si o baie, dar timpul nu ne lasa; mai avem de macinat kilometri. Bucata Liubcova – Berzeasca – Cozia – Svinita o facem intr-o ora, asfaltul e bun, drumul e putin la vale astfel ca o medie de 30km/h e usor de tinut. Inainte de Svinita oprim la un bar ca sa mai luam o inghetata. Din Svinita urmeaza urcarea spre Eibenthal. Lasam asfaltul si o luam pe un drum de pamant cu pietre care incepe sa urce tot mai abrupt; dupa doua curbe ne intalnim cu un nenea cu tractorasul cu remorca plina de lemne. Ma opresc si il intreb daca drumul duce la Eibenthal, imi zice ca drumul duce dar ca nu putem urca cu bicicletele, si il intreb de ce, sa infunda drumul? Nu, dar nu puteti urca cu bicicletele. Nah, eu am aflat ce vroiam sa stiu acum ce crede el de mersul cu bitzicla e treba lui.

Drumul e cam ca si cel militar de la Muntele Mic pe o portiune de 1,5 km si se poate face in sa daca te pricepi la pedalat; noi nu am reusit de data asta sa il urcam pe biciclete si abia l-am urcat pe langa ele dar asta datorita soarelui care la ora 17 ardea atata de tare incat ne-a stors si de ultima farama de vlaga, am supt toata apa. Dar intr-o dimineata pe racoare il uracam fluierand. Ajungem la o antena GSM; de aici panta se mai domoleste si mai sunt copaci care sa te adaposteasca la umbra. Am urcat si noi in sa si am continuat. Indicatiile omului cu tractorasul au fost sa urmarim linia de inalta tensiune ca aia ne duce in sat. Mai intalnim un localnic si il inrebam acelasi lurcu, ne spune sa urmam drumul pana ajungem intr-o poienita; acolo drumul se termina si incepe o carare pe care urcam pe coama si pe sub liniile de inalta tensiune ii dam la vale ca e drum. Am ajuns in poienita dar am vazut ca ma abat de la linia trasata de mine pe GPS si conform experientei de azi dimineata ne redresam rapid.

De fapt drumul nu se infunda ci continua pana pe creasta si apoi pe partea cealalta, dar cineva a taiat crengi si le-a asezat pe drum; pe o portiune de vreo 800 m crengile il mascheaza si e foarte greu sa inaintezi cu bicicleta in spate prin ele, tot te zgarii la picioare, dar noi am reusit; aveam o ciuda pe aia care or facut asta ca imi venea sa dau foc la crengile alea sa se curete drumu’ … poate se ducea si padurea odata cu ele, dar atunci nu imi pasa.

De fapt cred ca au facut asta ca sa forteze lumea sa mearga pe traseul marcat, apoi am vazut ca pe cresta drumul se intalnea cu poteca PA care venea din poienita, poate ca mosul de asta zicea. Acasa m-am dumirit pe Google Earth. Intr-un final ajungem in creasta. De aici incepe o coborare abrupta si sapata de ape destul de tehnica si solicitanta, care apoi se domoleste si intra in sat. Mergem la biserica facem poza, ne documentam si pe harta din fata bisericii si hai la birt sa savuram o cola la care de mult visam (si singura din toata tura). Nu stam mult si la ora 19, dupa 12 ore de la start, parasim punctul maxim al excursiei – satul Eibenthal.

De aici urmeaza retragerea. Coboram rapid la asfalt si in acelasi timp din nou la Dunare unde mai facem cateva poze. Urmeaza Dubova, mai oprim la statuia lui Decebal la Dunare pentru cateva fotografii si continuam pe asfalt spre Orsova. La ora 21 suntem in Orsova si cautam sa luam ceva de mancare, mergem la Bila dar e deja 21:07 iar omul de la intrare nu ne mai lasa sa intram ca e trecut de noua si ei inchid, ii zic merg repede sa iau ceva si ies ca mai sunt inca oameni la casa, nu ne lasa si gata.

Mergem sa cautam alte alimentare; pana la urma gasim una ratacita intre niste blocuri. Cumparam de mancare si facem ospat. Dupa o ora ne pregatim de drum. E ora 22, sunt 17 ore de la start si avem cam 200 km parcursi si cam 2.500m diferenta de nivel. Asta ne speria cel mai tare pentru ca de acasa estimasem 4.500m diferenta de nivel. Mai veam cam 90 km, ca am inclus si ratacirea, si mai aveam aproape jumatate din diferenta de nivel (va spun la sfarsit care e schepsisul).

Punem frontalele si licuricii si pornim spre Herculane. Ritmul e bun, macinam cei 18 km cam in 40 de minute, urmeaza Mehadia si Plugova drumul e destul de aglomerat dar noi ne descurcam foarte bine. In Plugova ne oprim sa luam apa, gasim o fantana cu roata, scoatem apa, dar un localnic ne spune sa nu bem de acolo ca nu e buna, si ne aduce o sticla de apa din casa; zice ca fantanile din sat nu mai au apa buna de la infiltratii si ca beau doar de le izvorul de sus de pe deal.

Aici urmeaza o schimbare de plan nu vom mai merge spre Mehadica, Luncavita pentru ca nu stiam cum e drumul si banuiam ca acolo ar fi restul diferentei de altitudine asa ca vom continua pe asfaltul national pana la Teregova pentru ca drumul e bun si traficul s-am mai domolit. Inainte de Cornea Roly ma intreba daca oprim in sat. Ii zic ca daca trebuie oprim. In sat imi zice ca il ia somnul. Stia ca are sa se intample asta si a luat cu el 2 pliculete de NessCafe le da pe gat si bea apa, era aproape ora 24 deja se facuse racoare mai ales pe coborari. In Cornea am oprit pe trepetele unui bar, cimentul era cald asa ca ne-am intins pe el sa ne incalzim. Urmeaza Domasnea iar apoi o urcare destul de lunga si o coborare intinsa pana in Teregova; ajungem in Teregoja clantanind din dinti si nefiind siguri daca drumul de aici este cel bun. Incertitudinea ne-o dadea diferenta de altitudine. Pe harta de la GPS am aproximat cam 500m diferenta de nivel dar din calcule mai aveam cam 1.600m, dar am zis ca fie ce o fi mergem pe linia desenata de acasa.

Placam la ora 1, traversam satul si intram pe un forestier de toata frumusetea care urca usor. Fundul nostru se resimte, asa ca mare parte din urcare am facut-o pebaland ridicati din sa, noi am estimat distanta din Teregova pana in Brebu Nou cam la 15 km dar s-au dovedit a fi aproape dublu; e greu sa aproximezi distanta pe o harta de 4 pe 3 cm unde un cm are 3km si drumul mai si serpuieste. Dupa 15 km urcarea se termina si incepe un fel de plat cu usoara coborare. Drumul e plin de balti si portiuni de noroi. Intr-un final la ora 4 ajungem la lacul Trei ape si usor-usor mergem spre pensiune. Inainte de urcarea in Brebu Nou ne oprim la bodega sa luam o bere si un suc.

La ora 4:32 am ajuns inapoi de unde am plecat dupa 23 de ore si 25 de minute. Rolly vrea sa vada rasaritul si apoi sa se culce. Eu nu sunt asa pretentios si prefer sacul de dormit. Mancam ceva si mergem sa facem dus. Intre timp incepe o ploita scurta dar suficienta cat sa ude iarba si sa ne faca sa ne culcam in chioscul pentru gratar langa borcanele cu afinata. La 8 ne trezeste soarele, ne mutam in spatele chioscului la umbra celor doi brazi; pe la 10 ne ridicam, mancam apoi spal biciletele si ne pregatim de drum; la ora 13 plecam de la pensiunea BN167 unde ne-am simtit foarte bine si unde vom reveni cu mare placere de fiecare data. Urcam agale pana in pas, din pas spre Valiug mergem ca e la vale, mai avem un hop si apoi iar tot la vale pana la gara in Resita. Luam bilete, urcam caii in tren si ne intindem pe bancute, somn de voie pana la Timisoara, deranjati doar de controlor pentru verificarile de rigoare.

Am parcurs 291 km intr-un timp de 23:25 din care 17:05 de pedalat si 6:20 de pauza, avand o viteza medie de deplasare de 16,8 km/h si o viteza medie totala de 12,2 km/h.

Acum aici vine schepsisul conform trackului desenat de mine in Google Earth si incarcat apoi pe Bikemap erau 4.500 m diferenta de nivel. Conform trackului de pe GPS sunt 4.200m diferenta de nivel ca nu am respectat in totalitate traseul pregatit de acasa dar nu aici e problema. Problema e ca pe GPS eu puteam sa urmaresc evolutia graficului de altitudine facut de altimetrul barometric al GPS -ului si nu pe cel facut pe baza coordonatelor punctelor, astfel ca pe altimetrul barometric am adunat o diferenta totala de altitudine de 3.665m fata de 4.200m cat indica cea bazata pe puncte.

Intrebarea mea e de ce exista o diferenta asa de matre intre cele doua tipuri de masurare, una bazata pe presiunea atmosferica si una bazata pe coordonatele punctelor? Stiu ca amnadoua sunt afectate de erori, cea bazata pe presiune e influentata de schimbarile meteo iar celalta – bazata pe puncte – pe numarul de sateliti receptionati si calitatea receptiei.

Trackul l-am realizat impecabil s-a potrivit in traseu cu precizie milimetrica; puteam sa fac toata tura asta la frontala bazandu-ma doar pe linia trasata pe GPS. Precizia asta cerd ca rezulta din imbinarea a doua unelte. Prima e Google Earth in care desenez traseul cu mouse-ul si rezulta un track cu foarte multe puncte de ordinul miilor sau zecilor de mii daca e lung traseul. Iar un astfel de track e greu de interpretat de GPS si foarte des se blocheaza. Stiu ca se poate filtra in Mapsource, dar nu fac asta. Traseul desenat in Google Earh il incarc pe Bikemap; Bikemap nu doar ca il filtreaza dar el are si o baza de date cu drumuri, mult extinsa fata de Mapsource, cu harta aferenta zonei si face o calibrare a trackului tau pe drumurile pe care le are el in baza lui de date si de aici rezulta aceasta precizie. Apoi descarc trackul de pe site si il incarc pe GPS.

Saptamana trecuta, cand am facut invitatia la tura, Dan ma intreba daca nu e mult 260 km cu 4.500m diferenta de nivel. Cred ca pentru multi pare mult. Dar noua nu ne-a fost greu si nici mult nu ni s-a parut. Am facut noi ture si mai lungi si mai grele: uite una ca in 2010 anul trecut: bicicleta 130km 2.100m – 3 ore de somn – mers pe jos 72 km 2.300m – 3 ore de somn – bicicleta 130km 2.100m toate astea in 55 ore.

Am depasit timpul limita cu putin, dar am si lungit traseul cu 30km; ritmul nu a fost unul de concurs ci de tura; facand asa o socoata rezulta ca la 3 ore de pedalat am facut 1 ora de pauza. La IBO va fi alt ritm, alt bagaj in spate (sau deloc) si alta mancare; daca nu sunt probleme grave ne incadram lejer in timp”.