„Imi place zapada asta ca face liniste. E ca o patura peste niste boxe. Da volumul mai încet si mai si absoarbe sunetul. Am ajuns in centru si orasul parea ca vorbeste in soapta, ca se misca atent! Oamenii au atata grija sa nu alunece sau sa gaseasca un loc pe unde sa se strecoare incat au abandonat insasi ideea de graba. Am observat ca sunt si mai amabil. De cel putin trei ori m-am aflat intr-un sir de oameni nevoiti sa se strecoare pe o poteca sapata intre nameti. Din fata venea alt sir: si absolut de fiecare data a existat un moment de cumpana, de oprire, pe motiv ca cei aflati in fruntea sirurilor isi cedau reciproc, prioritatea! Si de doua ori am vazut persoane care au grabit pasul la modul evident, ba chiar au alergat usor, pentru a nu ma lasa sa astept prea mult in refugiul in care ma varasem pentru a le face loc! Multumiri, zambete, chestii! E fain! As zice sa pastram zapada! Si cand vine caldura sa facem mormane de zapada artificiala. Sa traim asa, ca niste liliputani pasnici in cotloanele unui acoperamant urias, de vata!” – Silviu Dancu

Din pacate, pentru aceasta minunata fotografie, nu am numele autorului. Daca voi ati vazut undeva fotografia si stiti cine a fost vrajitorul ce a surprins soptele „aruncte-n” vant va rog sa-mi spuneti si-i acord cu placere creditele ce le merita cu prisosinta.