In loc de „La revedere”

Promit sa fie ultima referire despre Winemouse … asa mi-e drag sa-i spun dupa ce i-am descoperit fotografia din copilarie. Apoi, eu cel putin asta am sa fac, ar trebui s-o lasam sa se bucure de linistea pe care cu siguranta si-a dorit-o. Unicitatea vocii ei, frumusetea muzicii compuse si cantate de ea ne va ramane. Pacat ca-i doar atat de putina!

Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi.

Un evreu se muta intr-un orasel de catolici. In fiecare vineri, in timp ce crestinii tineau post si mancau numai peste, evreul facea fripturi dupa fripturi, innebunindu-i cu mirosul. Disperati, catolicii se decid sa il converteasca si, dupa amenintari, rugaminti, promisiuni, reusesc sa il convinga. Il duc cu mare alai la Biserica, unde preotul il stropeste de 3 ori cu apa sfintita, intonand „nascut evreu, crescut evreu, acum crestin”. Vinerea urmatoare, in timp ce toti catolicii tineau post si mancau numai peste, din casa evreului convertit se ridica miros imbietor de friptura. Innebuniti, s-au prezentat la casa pacatosului, sa vada cum e posibil si l-au gasit in fata unui gratar mare, plin cu carne, pe care o stropea de zor cu apa, intonand: „nascuta vaca, crescuta vaca, acum peste”.

de I. Minulescu

La părintele Vintilă
Vine-Arvinte, cam sfios
Şi se roagă: – Fie-ţi milă
De un suflet păcătos!

Chiar în săptămâna mare
Când tot omul e smerit
Şi posteşte cu-ndurare,
Uite, am păcătuit!

– Ai furat? întreabă popa
– Nu prea sfinte! Fără vrere
M-am dat răului şi hopa,
În grădină c-o muiere!

– Vai de mine, vai de mine…
Greu păcat ai săvârşit…
Însă dacă-mi spui cu cine,
Poate vei fi mântuit.

– Nu pot, a răspuns Arvinte
Să-mi fac chinul şi mai greu,
Nu pot s-o divulg Părinte,
Că mă bate Dumnezeu!

… Era-naltă şi frumoasă,
Părul blond şi ochi de jar,
Gura dulce, voluptoasă,
Dinţii de mărgăritar…

– Nu cumva ai fost cu Tanţi
Din Smârdan, de peste drum?
– Nu pot s-o divulg, că Domnul
Mă trăzneşte chiar acum!

…..Şi-avea flori la cingătoare,
Trup de crin îmbobocit,
Mijlocel de fată mare,
Numai bună de iubit…

– Poate-ai fost cu Miţa Creaţa,
Cea uşoară ca un fulg?
– Cere-mi tot, ba chiar şi viaţa,
Însă nu pot s-o divulg!

……Durdulie, ‘mbujorată,
Numai cântec, numai joc,
Când te-a strâns în braţe-o dată,
Ai simţit în vine foc!

– Măi Arvinte, ai fost cu Leana
Care şade pe Neptun?
– Oh! Degeaba-mi zgândări rana,
Fiindcă tot nu pot să spun!

O comoară tăinuită,
Fruct în dragoste scăldat,
Toată plină de ispită,
Toată plină de păcat!

– Bine, du-te, meditează,
Şi vii mâine mai dispus,
Domnul să te aibă-n pază!
– Sărut dreapta! Şi s-a dus.

Ajungând în colţ, ca vântu’
S-a-ntâlnit cu Calistrat
Care-ntreabă: – Ei, Prea Sfântul
de păcat te-a dezlegat?

– Încă nu! răspunse Arvinte,
foarte vesel şi vioi,
Dar aflai de la Părinte
Încă trei adrese noi!