Am gasit zilele trecute, intr-un cotidian britanic, povestea unei intamplari avandu-l ca protagonist pe liderul trupei U2, Bono. El este faimos in industria entertainment-ului ca fiind ceva mai mult decat sigur pe sine. Dar este deasemenea recunoscut si pentru implicarea sa in cauze umanitare.

Cea mai scurta poveste spusa vreodata? Poate cea mai plina de miez? Am ceva dubii ca Hemingway ar fi la originea textului astuia dar indiferent cine l-a scris as avea curajul sa spun ca a facut o blit-fictiune desavarsita:

Directorul artistic Martin Messier habar nu are cum e treaba cu cusutul, el doar resusciteaza batranele Singer adormite cu multi ani in urma si le reda, cu putina magie, o prezenta luminoasa si – mai ales! – sonora. Le face sa sune exact ca in trecut si isi duce publicul intr-un univers de vis in care fiecare masina e un solist ce asteapta sa cucereasca publicul. Dupa ani de tacere, Sewing Machine Orchestra are recital:

Exercitiu de imaginatie: maine dimineata te trezesti in Marea Britanie. Unde te-ai duce? Ce-ai face mai intai? Ce-ai vizita? Cu cine te-ai intalni? Ce ai manca? Experiente uimitoare, locuri, oameni minunati. Si muzica. Mai ales muzica! Sounds of Great Britain.

Cu totii stim ca natura este o balanta extrem de delicata. Scoti un element si la orizont se prolifereaza un dezastru. Exceptie face cazul in care un animal este reintrodus intr-un mediu din care n-ar fi trebuit sa plece niciodata.