Povesti de viata
„A urcat in 335 la Perla. De multe ori l-am vazut prin intersectia aia. Slab, ascutit, un palton peste o bluza colorata si o pereche de pantaloni negri. Trasaturi impecabile. Ten, gura si dinti, perfecte si niste ochi, ireali. Maronii, sticlosi, stralucitori. A urcat si s-a astezat pe un scaun in fata mea. A scos dintr-o punga de mega doua batoane colorate de mashmellow si a oferit unul doamnei de alaturi care facea fete fete. A fost refuzat. A desfacut tacticos unul si l-a mancat la repezeala. Apoi pe-al doilea, acelasi ritual, de data asta fara graba. Mi-am scos castile, am oprit filmul la care ma uitam si i-am zambit in timp ce ma gandeam cat seamana cu eroii din filmele lui Almodovar.
– Profita cat ai, a zis el, simtind ca e loc! Eu asa sunt, profit si ma bucur! 10 mi-am luat ca imi plac. Am zambit iara.
– Pofta buna!
– Multumesc. Mi-a zambit indarat si a continuat firesc. Am luat pensia. Aproape pe toata o dau la camin si e si mancare obosita acolo, dar imi fac si pofte. Nu stau pe strada, stau la camin ca sa nu mai iau bataie, ca am luat multa de la oameni ca sunt singura si fara aparare. Ca sunt pe invers. D-aia am zis *singura.
– Ai ochi foarte frumosi si vorbesti foarte frumos.
– Multumesc. Am fost la scoala, 10 clase.
– Nu ai parinti?
– Ba’ exista. Dar nu mai stiu de ei, m-au alungat demult ca am iesit asa. Stiti cata bataie am luat eu de la mama mea ca sunt asa? Multa rau, cu sange! Am facut si tratamente. Am fost peste tot. Si la psiholog si la psihiatru. Sunteti doctor?
– Nu.
– N-aveti sa imi dati un ruj?
– N-am la mine.
– Imi plac rujurile. Imi place tot: haine, genti. N-am bani sa cumpar, in cap m-am facut cu vopsea de oua. Am fost si la preot, am spus toate pacatele. M-a iertat. Eu aici trebuie sa cobor. La revedere, sa stii ca va sta bine doctor, asistenta, vorbiti asa bine cu oamenii.
Am zambit. Mi-a zambit.
Mi-a placut mult de el, daca-as fi Almodovar sigur l-as face celebru intr-un film, avea ceva autentic, fragil si delicat si bun si, da, curat.” – Oana Bucur
#povestideviata #depefb