Freddie
„Mama, just killed a man” se auzea în casul Elektronika și fiecare tânăr încerca să-și strangă și mai tare partenera, pe care la vremea aia n-o puteai păcali cu replici de genul „asta e telefonul”. La vremea aia prea puțin știam ce naiba a vrut să spună Freddie cu cântecul ăsta, dar ne bucuram teribil că piesa e lungă și că are de toate.
Cântecul vorbește despre un tânăr care a omorât pe cineva, apoi își vinde sufletul diavolului. Nu pare prea afectat, mai curând curios dacă Scaramouch poate sau nu să joace fandango. Dar sensul cântecului este mult mai adânc îngropat. Este o fantezie muzicală, pe alocuri complexă și complicată, dar al cărei prim impuls este dat de pian și vocea lui Freddie. Pianul se insinuează lin și lent încă din primele zeci de secunde, pe finalul corului cu care începe piesa, iar la secunda 55 rămâne față în față cu Freddie. Este lovitura de 11 metri, este care pe care. Este unu la unu cu Mercury, într-un joc alternant în care accentele de bass ale lui Deacon nici nu mai contează.
Secvența durează puțin, doar 30 de secunde până ce tobele intervin, apoi încă un minut până se trezeste și May. Liniștea este spartă și asistăm la un clasic hard rock, dar numai puțin. La jumătatea piesei lucrurile se schimbă semnificativ. Tot pianul dă tonul și puntează sacadat începutul dramatic a unei parți ireale de operă bufă (?) care se tranformă într-un heavy nebun ce se stinge în chitara lui May și pian. Reducem. Și ce avem aici? Un intro, o baladă, un hard rock, alături de o bucată clasică. Nu este o iluzie de varietate, chiar este varietate. Este un exemplu de unitate în diversitate.
Bohemian este tipul de piesă asumată cap coadă. Freddie a știu în permanență unde vrea să ajungă, nimic nu este la întâmplare, iar ceilalți trei nu au făcut decât să-l ajute. Chiar și pentru anii ’70, Bohemian este o piesă atipică pentru topuri și pentru lansat pe single în forma inițială. Și totuși așa s-a întâmplat, Kenny Everett a pus piesa la Capital Fm, iar lucrul ăsta a schimbat toată perspectiva. Dacă până atunci casa de discuri era numai fițe și ifose, acum oamenii de acolo și-au dat seama că au în mână un hit, neconvențional, dar hit. (uite aici o variantă total neașteptată cântată de public în preambulul unui concert Green Day https://www.youtube.com/watch?v=cZnBNuqqz5g)
Întrebările despre sensul cuvintelor mi le-am pus mai târziu, după perioadă copilărească cu îngânatul Scaramouch, Fandango, Galileo, Figaro sau Bismillah. Oare tânărul din versuri nu e însuși Freddie, care trece la perioada asumării? Și lasă ceva în spate. Ce vrea să spună cu „Gotta leave you all behind and face the truth” sau cu „Nothing really matters nothing really matters to me”? Ce înseamnă toate cuvintele astea? Răspunsul vine tot de la Freddie: “It means whatever you want it to mean.”
“My soul has painted like the wings of butterflies,
Fairy tales of yesterday will grow but never die,
I can fly, my friends…”
Darling, zbor frumos și la mulți ani!” – Mihai Dinu