Introducere în arta de a născoci povești
„De multe ori, la diferite grupuri de copii, în localităţi diferite, în Italia şi în străinătate, am propus povestirea incompletă a unui bătrân pensionar care, simţindu-se inutil în casa unde toţi, mari şi mici, sunt prea ocupaţi pentru a-l băga în seamă, se hotărăşte să meargă să trăiască între pisici. Zis şi făcut, merge în piaţa Argentina (suntem la Roma), trece pe sub bara de fier care desparte strada de zona arheologică, regatul felinelor abandonate, şi iată-1 transformat într-un frumos motan cenuşiu. La sfârşitul cuvenitei serii de aventuri, el se întoarce acasă. Ca pisică, însă. Şi, aşa, este acceptat şi sărbătorit. Pentru el – scaunul frumos, mângîierile, laptele şi cărniţa. Ca bunic, nu era nimeni: ca pisoi, este centrul casei.
La acest punct întreb copiii:
– Vreţi acum ca bunicul să rămână un pisoi sau să redevină bunicul dinainte? De nouăzeci şi nouă de ori dintr-o sută, copiii preferă ca pisoiul să se întoarcă, să fie bunic. Din motive de dreptate şi şi afecţiune; ori pentru a se elibera, poate, de o neplăcută nelinişte, care poate ascunde un sens de culpabilitate. Vor bunicul recuperat, reintegrat în drepturile sale umane, despăgubit. E regula.
Am înregistrat, până acum, doar două excepţii. Un copil, odată, a susţinut cu energie că bunicul ar face bine să rămână pisoi pentru totdeauna, nu pentru a “pedepsi” pe cei ce l-a ofensat. Şi o fetiţă mică, de cinci ani a zis, pesimistă: “Trebuie să rămână pisic, altminteri totul reîncepe ca înainte şi nu se mai uită la el”.
Este clar sensul celor două excepţii: ele sunt dictate de simpatia pentru bunic.
Întreb succesiv pe copii: Dar cum va face pisoiul să redevină bunic? Copiii, indiferent de latitudine şi de altitudinea deasupra nivelului mării, nu ezită să indice soluţia: “Trebuie să treacă iar pe sub bară, dar în sens invers”. Bara: iată instrumentul magic al metamorfozei.
SpunÎnd povestea pentru prima oară, nu mi-am dat seama deloc de asta. Copiii au fost cei care mi-au revelat şi m-au învăţat regula: cine trece pe sub bară într-un sens devine pisoi, cine trece în sensul opus redevine om. Cu bara la mijloc, totuşi, ar fi posibilă chiar opoziţia între “a trece pe dedesubt” şi “a trece pe deasupra”. Dar nimeni, niciodată, nu s-a referit la ea. Se vede că în folosirea rituală a barei trebuie respectate reguli foarte precise şi nu trebuie să abuzezi de variante. “A trece pe deasupra” o fi rezervat pisicilor care se duc şi se întorc rămânând tot pisici…
Şi, într-adevăr, când, odată, un copil a obiectat: – Cum se face că pisicul, trecând pe sub bară pentru a se întoarce acasă, nu a redevenit imediat bunicul? – un altul i-a replicat numaidecât: – Dar de data aceea nu a trecut pe dedesubt, a trecut pe deasupra. După care, totuşi, se întâmplă să suspecteze că retransformarea pisoiului în bunic n-a fost dictată exclusiv de motive de dreptate, ci în acelaşi timp, fără să fi fost forţată câtuşi de puţin şi de raţiuni de simetrie fantastică. Se întâmplase un eveniment magic, într-o direcţie; imaginaţia, fără să-şi dea seama, era în aşteptare să se îndeplinească şi evenimentul magic opus.
Mulţumirea ascultătorului, spre a fi completă, trebuie să aibă un fundament logico-formal, cel puţin în aceeaşi măsură în care are un fundament moral. Soluţia era sugerată în acelaşi timp de mintea matematică şi de inimă. Poate că impresia avută, uneori, că mai ales inima ar hotărî, depinde de un defect al analizei. Şi cu aceasta, fireşte, nu vreau să neg deloc că inima ar avea ale sale raisons*- în sensul indicat de Pascal. Dar şi imaginaţia, cum s-a văzut, le are pe ale sale.
Gianni Rodari (1920-1980), Gramatica fanteziei. Introducere în arta de a născoci povești, Humanistas, Buurești, 2009″ – Mia Preutu