Mau – de Adina Stefanescu
Putoarea asta e pisica mea. O cheamă Mau. De la Miau, dar pe i niciodată nu îl pronunță.
Golăneală ca la ea n-am mai văzut. Rar se întâmplă să doarmă noaptea acasă. Noroc că e sterilizată, altfel iar m-ar umple de pui, ca anul trecut. Doar dimineața mă trezesc cu ea la ușă frântă, ruptă-n gură, nici să mânce nu poate. Se aruncă pe prima canapea care îi apare în cale și doarme lemn până o biruie foamea, îi aud mațele cum chiorăie a pustiu. Atunci se pune și rade tot ce găsește prin castroane, inclusiv de la cățel. Cățelul nu o impresionează deloc, dar deloc. Bun, l-ați văzut pe Yoda, el sperie doar pasărelele. În rest e prieten cu toți trecatorii de dincolo de gard, unde își face veacul. A făcut cărare prin gazon de la un post de meditație la altul. Un filosof al păcii, un Gandhi al rasei canine. Dar să revenim la golancă. E o vânătoreasă și o cățărătoare de primă clasă.
Săptămânal îmi aduce păsărele, șoricei, chiar și limacși. Tot ce crede ea că îmi place mie să mănânc. Ea se mulțumește cu pliculețul, se sacrifică. Într-o vreme, vreo 2 săptămâni mi-a adus zilnic cârnați. Nici măcar ăia nu îi mânca. Cerea modest un pliculeț la schimb. Hai două ca să nu mă refuze. Cârnații i-a mâncat cu generozitate Yoda. El își apreciază maxim prietena.
Când nu doarme sau nu o arde prin vecini, Mau se pune în fața picturilor mele înșirate prin toată casa și le admiră. Nu glumesc. Cred că tot din dragoste o face. A înțeles că sunt ale mele, e ceva important pentru mine. Se pune în fața lor și stă ca o mușcată roșie în fereastră peste un ceas. Când nu cade lată pe orice canapea, după expedițiile nocturne, deci când e odihnită caută să se așeze pe locurile unde am stat eu. În patul în care dorm, cu predilecție. Și când nu apreciază arta mea deschide cu laba dulapurile și caută dulciuri. Poate credeți că bat câmpii, dar individa e cea mai nașpa concurentă a mea la dulciuri. Se urcă și pe mobilă sau frigider, unde copiii nu ajung. Atât dă cu laba în ambalaj sau pungi până le face ferfeniță. Mă termină cu faza asta, dar tot îmi place de ea. E total dusă cu sorcova, așa pisică n-a avut niciodată. Unde stau talentele…la niște amărâte. A cules-o acum 2 ani fiica-mea, când era pui, dintr-un pod de la țară. Era slabă ca iapa lui Fefeleaga, îi numărai fiecare costiță. Probabil fusese abandonată.
Mă opresc aici că s-a terminat pauza de masă. Revin cu detalii despre Mau când am vreme. 🙂