Suntem cantece. Si ne stau versurile-n loc.
„Îmi beau cafeaua și ascult ”A Whiter Shade of Pale”. La căști, în jurul meu sunt oameni care, la alte mese, își discută to-do-urile pe ziua de azi. Un feeling straniu, parcă mesele lor ar fi departe de tot, deși spațiul este mic, și mi se pare aproape o aroganță din partea mea să ascult muzică în timp ce ceilalți schimbă lumea. Straniu e și cântecul ăsta, cu o poveste care în mintea mea nu se leagă niciodată de vibe-ul pe care mi-l transmite muzica. Mereu am prețuit povestea din spatele muzicii, versurile au mers de mână cu melodia. Dar cântecul ăsta e un outlaw, un rebel, un răzvrătit. Intră în tine și apoi se desprinde în două, de fiecare dată. Și de fiecare dată povestea rămâne pe loc, iar muzica se transformă, în funcție de locul unde ești în mintea ta.
Și cred că pe undeva așa suntem și noi. Cântece ale căror versuri stau pe loc, cu muzica mergând mai departe.” – Liviu Balint