Inima și …

„Inima și …

Intr-o dimineață inima stătea ghemuită intr-un culcuș la marginea gândurilor. Tăcută, abia bătând, își arcuia fiecare respirație de parcă mâine nu ar mai fi fost. Era a 13.505-a zi de când bătea. Se simțea obosită. Ritmul devenise tot mai accelerat. Și nu, nu din cauza trecerii anilor, ci a gândurilor care o strângeau ca intr-o menghină. Dar ce treabă are inima cu gândurile? Ea e acolo, în interior, protejată de pericard. Nimic nu o poate atinge. Numai gândurile mai zburda hai-hui prin fața ochilor, scăpate de sub control.

Rafalele vieții îi potoliseră entuziasmul. Tii, ce zglobie era pe vremuri. Era deschisă, zâmbitoare și pulsa mereu numai energie vie. Se născuse intr- un corp de femeie și își amintea că a primit nota 10 la naștere. Dar nimeni nu îi spusese că o să îmbătrânească. Ea știa că numai corpul se ridează. Și atunci? Ce face o inimă să se chircească?

Știați că și ea are 4 anotimpuri, nu? Primăvara e anotimpul în care se sădesc în ea curajul, optimismul, dragostea, încrederea, inocența. Vara e anotimpul în care toate răsadurile infloresc. Toamna se culeg roadele. Iarna … ce se întâmplă iarna? Atunci e sfârșitul? Dar ce e sfârșitul? Sau poate un nou început? Nu știa. Încă nu ajunsese acolo. De fapt, cred că se afla între anotimpuri, la răscruce.

Aș scoate secundele din timp. Sunt atât de scurte pentru intensitate. Nimeni nu vrea să i se umple sufletul de fericire doar pentru câteva secunde, își spuse inima amintindu-și de vremurile când simțea că vrea să iasă afară din piept și să danseze de la un capăt la celalalt al fericirii. Și poate ar fi făcut- o. Dar ce ar fi zis oamenii dacă s- ar fi întâlnit cu inima? Ar fi plăcut-o? E un ghem de carne umplut cu sânge. La ce se gândesc ei când spun că au o inimă frumoasă?

Inima și gândurile … inima și rațiunea … cum și unde se contopesc cele două? Dar poate nici măcar nu e nevoie să viețuiască împreună, prea sunt diferite, prea seamănă uneori … dar au nevoie de un mic legământ să trăiască liniștite, fiecare în parte.

De pe marginea hăului pe care îl avea în fața ochilor, inima scrijelea cuvinte tapetate în gând, niciodată scrise, niciodată rostite … „Sunt obosită!” Tânără în ani, bătrână în gânduri, inima avea nevoie de resuscitare deși bubuia de sănătate. Doldora de amintiri frumoase, dar și de flash-uri desprinse parcă dintr-o viață petrecută în alt spațiu …

A închis ochii și s-a lăsat în voia simțurilor, dincolo de hăul de necuprins era liniște. Dincolo de gândurile abisale era viața pe care și-o dorea. Pe un pat de spital ar fi avut nevoie de un defibrilator, dar în dimineața aceea avea nevoie doar să se golească de gânduri …”

Comentati?