Se aduna anii, se scad oamenii
„A murit profesorul nostru de matematica, Vasile Ban.”
Mi-a venit astazi postarea asta de la mine din sat, mai degraba ca un gand de toamna decat o stire de moarte.
Daca intrebai despre el ti se spunea ca „e rau.”
Rai erau pe atunci toti profesorii care nu te lasau pe tine sa fii rau. Daca ma intrebai pe mine iti confirmam ca e rau. Era un singuratic. In sat pe vremea aia nu erau singuratici. Lumea stia prea putine despre el si asta era de neiertat. Asta si faptul ca avea capre. Toti ceilalti aveam oi. Lumea zicea ca miroase a tap. Eu nu am simtit vreodata dar in caz de ceva puteam sa jur ca miroase a tap.
Era de matematica. Asta chiar e de neiertat.
Tuturor baietilor din cercul meu de prieteni le era o frica teribila de el. Eu mergeam la scoala la Arad, nu aveam nicio treaba, veneam doar in vacante. Ei bine, mi-era si mie o frica teribila. La 10 ani cred ca asta e o dovada certa de loialitate in prietenie: sa-ti fie frica de acelasi profesor care tie nu-ti are treaba. Teribila prietenia la 10 ani!
Astazi iar a fost matematica la mine in sat: se aduna anii, se scad oamenii.
… si putina literatura, sentimentul acesta de toamna.” – Emilian Eli Pintea