a fortiori – Mod de argumentare prin care ceea ce este demonstrat pentru un caz se extinde la alt caz, care, fiind o subclasă a primului, prezintă tot atâtea sau mai multe temeiuri.
a(h) fortiori
(sau invocație succesorală)
– Iustin, dă-te jos. Jos de pe masă, îi spuneam fiecare dintre noi cu ochii după chelnăriţa care se ducea să mai aducă nişte vin fiert. Doar de teamă să nu ne dea afară. Mai aveam două ore până la următorul seminar. Zăpada de la ultima ninsoare acoperi maşinile parcate de-a lungul străduţelor, îngreunând circulaţia, devenind pustii. Era ger. Cum frigul pusese stăpânire pe noi, conveniserăm cu toţii să intrăm în primul bar, la câțiva paşi de facultate, de sala unde se ţinea seminarul de drept civil. Cum prezenţa era obligatorie, trebuia să ne întoarcem.
Cum eram îngheţaţi, cu genele acoperite de promoroacă şi cu nările lipite, căldura şi băutura ne toropiră deopotrivă de cum intraserăm în bar.
– Oooo, sooole mio..-, răsună vocea baritonală a lui Iustin care, de la înălţimea candelabrului, lungind notele, cobora şi urca, de la tenor la bas, cu o virtuozitate ce ar fi făcut invidios pe orice cantor sau student la conservator. Acoperi într-o clipă sunetele muzicii de la magnetofonul din încăpere şi, bineînţeles, rumorile dispersate ce se auzeau la celelalte mese. Toate capetele se-ntorseseră spre noi.
– Jos. Hai jos. N-auzi? Ne faci de râs..îi şoptesc.
– Che bella cosaaa…
– Domnu’, vă rog, luaţi loc la masă. Chelnăriţa aşeză cănile şi paharele pe masă, printre picioarele lui Iustin, întrebând cine serveşte vin şi cine vodcă.
– Cum te cheamă? o întrebă Iustin, cu un zâmbet larg curtenitor, atingând cu vârfurile ciocatelor, în timp ce se răsucea într-o piruetă încercând să-şi găsească scaunul pe care să coboare, un pahar cu vodcă pe care nu numai că îl vărsă, dar pe care îl şi sparse, căci nu reuşi să-l prindă, rostogolindu-se şi împrăştiindu-se, în mii de bucăţele, pe podea. În bar se făcu linişte. Chelnăriţa, care venise cu un făraş, începu să adune cioburile.
– S-au spart ghinioanele. Avem noroc în dragoste., îl auzirăm pe Iustin, declarând sus şi tare. Cât se poate de tare.
Nu-mi dau seama de numărul ochilor îndreptaţi către noi. Ştiu doar că l-am urmărit pe Iustin cum, încercând să dreagă busuiocul, spunând în gura mare că el plăteşte, îşi băgă nasul acvilin în tâmpla femeii pe care încercă să o sărute, ”ca să-i treacă” zice el, şi reuşi s-o enerveze şi mai mult. Aceasta, cu făraşul într-o mână şi cu mătura în cealaltă, se smuci brusc din braţele lui împingându-l și arătându-i, amenințător, că nu va pregeta să-i așeze pe spinare coada măturii. Dezmeticirea temporară a lui Iustin, datorată de smucitura colosală a femeii, avu darul să-l determine să nu opună rezistenţă, însă în acea mişcare totul curgea ca într-un dans împiedicat, în care un novice învaţă primul pas. Şi iată-l pe Iustin dezechilibrându-se, cu picioarele împleticite, aruncând mâinile prin aer, încercând cu stânga să-şi îndrepte o șuviţă din părul lung care-i intrase în ochi şi cu dreapta, spre disperarea noastră, să apuce – în cădere – faţa de masă sau chiar masa ce spera el că-l va restabili. Radu, intuind pericolul răsturnării mesei, fu cel care interveni rapid şi, prinzându-l pe Iustin de mâni, îl ridică şi-l aseză pe scaun.
– Stai cuminte şi nu mai faci nimic! Numai bei. Ţine-ţi aici paharul!, îi spuse Radu şi-i aşeză înainte un pahar cu vodcă. Să taci, că plecăm imediat.
După zece minute ne-am ridicat de la masă, luându-ne la revedere, cu scuzele de rigoare pentru inconveniențe, şi am ieşit afară. Aerul ne-a izbit din plin. Brrr, ce frig! După alte zece minute am ajuns în sală la seminar. Căldură mare! Caloriferele dogoreau. Alternanţa temperaturilor într-un timp atât de scurt ne-a moleşit.
– Vă dau următoarea speţă, zise profesoara „Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei reclamantul în contradictoriu cu pârâta a solicitat desfacerea căsătoriei şi reluarea de către părţi a numelui avut anterior încheierii căsătoriei. Ulterior, reclamantul a precizat acţiunea în sensul că a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa lui. În motivarea cererii reclamantul arată în principal că s-a căsătorit, iar din căsătorie a rezultat un copil, în prezent major. La începutul căsătoriei, menţionează reclamantul, s-au înţeles bine, dar de şapte ani între ei au apărut certuri şi scandaluri care au dus la despărţirea lor în fapt acum 3 ani de zile; reclamantul susţine că pârâta nu a fost alături de el şi de problemele pe care le avea, comportament care l-a deranjat foarte tare. Pârâta a formulat întâmpinare în care a cerut respingerea acţiunii ca nefondată motivând în esenţă că o perioadă de timp s-a înţeles bine cu reclamantul, dar pentru că el consuma alcool……”
În sală linişte totală. Trecuse ceva timp de când, cu gândul la soluţia ce trebuia dată de instanţa judecătorească, pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, ni se ceruse un răspuns când, la un moment dat, din cauza căldurii, pe fondul băuturii alcoolice, Iustin începu să-şi facă simţită prezenţa.
– Tu! Cel de colo! Care te foieşti.
– Cine? Eu?
– Da. Tu! Presupun că ai terminat rezolvarea speţei. Spune-mi, ce hotărâre trebuie să dea instanţa?
-….hmm, eu..
– Aşa..
– Eu… cum să vă zic? Analizând din punct de vedere preponderent, la cazul ablativ, situaţia-i… foarte dificilă, încheie Iustin, roşu ca un rac la faţă.
– Uite ce e, măi băiatule. Nu admit lipsa de respect..
– Știți, eu nu prea le am cu dreptul..
– Atunci ce cauți aici și de ce nu ești pe Straße??
– Bunicul.. AVOCAT! Tata! TA-TA.. JU-DE-CĂ-TOR!!! Eu.. EU vă întreb: ce trebuia să mă fac??
(asta îmi aduce aminte de ce spunea un prieten care, în alt context, se mutase la o altă specialitate și se vedea treaba că-i părea rău:
”În viață, nu trebuie să fii prost toată viața!! Ajunge și numai două secunde, cât iei o decizie!”:))) © Maria Ranga
sau:
