Povestioara veche de domnisor

„În oraşul acesta am cunoscut femei altcândva prea-frumoase, bărbaţi altcândva geniali … ” (… povestioara veche de domnisor)

O intamplare total neinsemnata m-a dus astazi prin Cartierul Functionarilor, o zona linistita de case din orasul meu, pe o strada usor laturalnica, pe unde ma intorceam in vremea liceului, printr-a noua, de la scoala spre casa. Veneam pe jos, impreuna cu unul dintre prietenii mei si facusem ca drumul nostru sa treaca intentionat pe aceasta strada, exact pe sub geamul uneia dintre frumusetile generatiei noastre. Nu o intalneam niciodata acolo dar stiam cu exactitate geamul camerei ei si de cand au dat florile, rupeam cate una si neobservat de nimeni o lasam pe pervazul ei. Am facut asta pana tarziu in toamna si prin asta consemn una dintre cele mai lungi povesti de dragoste din viata mea … Asa iubeam eu femeile la 15 ani: le asezam pe un piedestal si le puneam pe el flori.

In iarna (era 1989) a venit Revolutia care a rasturnat vechiile valori si obiceiuri, astfel in cadrul noului context prins de noul suflu al unei libertati desantate am inceput sa schimb obiceiul florii misterioase de pe pervaz, sa incalec pervazurile si sa intru in camere cerandu-mi drepturile noii libertati, a celor 16 ani pe care ii implineam … si am dat jos de pe piedestale femeie dupa femeie dupa cum mi-era norocul. Asa intelegeam sa iubesc femeile de-atunci incolo, vreme destul de indelungata.

Astazi, iata, ca dintre atatea pervaze am revazut si imi amintesc doar unul: acele pe care nu mi-am lasat niciodata urma tenisilor Dragasani, acela pe care in clasa a 9 a, in fiecare zi, exceptie duminicile si vacantele, lasam nestiut de nimeni o floare, ofranda cotidiana uneia dintre frumoasele generatiei noastre.- Emilian Eli Pintea

Comentati?